Văzută tremurând de două ori în ultima lună, Angela Merkel afirmă că „este bine”

  • 29 Iunie 2019 13:56
Văzută tremurând de două ori în ultima lună, Angela Merkel afirmă că „este bine”

Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă că se simte bine, la două zile după ce a fost văzută tremurând joi la un eveniment public, pentru a doua oară în luna aceasta, fapt ce a generat îngrijorări cu privire la starea sănătății sale, potrivit dpa.

"Sunt sigură că, la fel cum a apărut aceasta reacție, așa va și dispărea", a afirmat Angela Merkel în cadrul unei conferințe de presă în marja summitului G20 de la Osaka (Japonia).

Merkel, în vârsta de 64 de ani, a fost întrebată de jurnaliști dacă ar putea explica accesele sale de tremurat și daca a consultat un medic în această problemă.

"Nu am nimic special de declarat.Mă simt bine", a răspuns laconic cancelarul german.

Joi, cu câteva ore înainte de a se îmbarca pentru summitul G20 de la Osaka, Angela Merkel a fost văzută tremurând în timpul unei ceremonii desfășurate la reședința oficială a președintelui Frank-Walter Steinmeier în timpul depunerii jurământului de noul ministru al justiției, Christine Lambrecht. Merkel a avut un acces de tremur de circa două minute, timp în care nu înceta să-și încrucișeze brațele.

Cu o săptămână înainte, Merkel a fost văzută tremurând în timpul ceremoniei de primire a noului președinte ucrainean, Volodimir Zelenski, la Berlin. Ea a spus mai târziu că nu se hidratase suficient în condiții de temperaturi ridicate.

Două ziare germane, Stuttgarter Zeitung și Stuttgarter Nachrichten, citau vineri surse guvernamentale care descriau starea cancelarului ca fiind de natură "psihologică", scrie Agerpres.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Tue
1
Wed
2
Thu
0
Fri
2
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău