Vaticanul îl excomunică pe arhiepiscopul italian ultraconservator Carlo Maria Vigano, un opozant virulent al Papei Francisc
-
05 Iulie 20:24
Vaticanul a anunțat vineri excomunicarea unui arhiepiscop italian ultraconservator, monseniorul Carlo Maria Vigano, în vârstă de 83 de ani, un opozant virulent al Papei Francisc, condamnat cu privire la o ”schismă” după ce a respins autoritatea șefului Bisericii Catolice, relatează AFP, scrie News.ro.
Monseniorul Carlo Maria Vigano a fost exclus din Biserica Catolică din cauza ”refuzului său de a recunoaște și de a se supune Suveranului Pontif”, anunță într-un comunicat Dicasterul Doctrinei Credinței, citat de sursă.
Această decizie rară, într-un dosar foarte mediatizat, ar putea avea un răsunet important în mediile ultraconservatoare - mai ales în Statele Unite, unde opoziția față de pontificatul Papei argentinian este puternică.
”Cunoaștem declarațiile sale publice care arată refuzul (...) comuniunii cu membrii Bisericii care-i sunt supuși și legitimității și autorității magistrale a Conciliului Ecumenic Vatican II”, justifică dicasterul.
Acest influent prelat italian, un fost ambasador al Vatocanului în Statele Unite, a anunțat că a fost convocat la 20 iunie în fața justiției Sfântului Scaun, acuzat de ”negarea legitimității Papei Francisc” și ”refuzul Conciliului Vatican II”.
”Repudiez, resping și condamn scandalurile, greșelile și ereziile lui Jorge Mario Bergoglio (Papa Francisc), care are o gestiune puterii absolut tiranică”, denunța el atunci.
”Consider acuzațiile formulate împotriva mea drept o onoare”, adăuga el pe X.
Conciliul Vatican II (1962-1965), considerat o adaptare majoră a Bisericii la lumea modernă, ”reprezintă cancerul ideologic, teologic, moral și liturgic al cărei metastază este «Biserica sinodală» bergoliană”, denunța el atunci.
Carlo Maria Vigano, care a fost nunțiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun) la Washington în perioada 2011-2016, după care s-a retras, este un acuzator cronic al Papei și s-a făcut cunoscut prin numeroase luări de poziție dure împotriva autorității acestuia.
El a ieșit din anonimat după ce a cerut demisia Papei, în august 2018, când a publicat o listă de acuzații usturătoare cu privire la gestionarea violențelor sexuale în Bierica Catolică.
El l-a acuzat de faptul că l-a protejat mult timp pe un cardinal american, Theodore McCarrick, caterisit în 2019 cu privire la violențe împotriva unui minor.
Carlo Maria Vigano a fost secretarul general al guvernoratului Vaticanului, o poziție din care a descoperit și denunțat corupția din cadrul administrației.
El a fost condamnat în 2018 de către un tribunal italian la plata sumei de 1,8 milioane de euro fratelui său cu deficiențe, într-un dosar de spoliere familială.