Varianta Omicron se răspândește rapid în Spania, mai ales la Madrid și în zonele turistice
-
17 Decembrie 2021 19:56
Noua variantă Omicron a coronavirusului se răspândește rapid în Spania, unde în capitala Madrid reprezintă deja 30% din noile cazuri de Covid-19, potrivit presei spaniole citate vineri de Reuters și Agerpres.
Acest procent este de circa 25% în metropola turistică Barcelona, responsabilii sanitari estimând că varianta Omicron va deveni dominantă până la Crăciun.
Evoluții similare au fost observate și în alte regiuni ale Spaniei, în special în destinațiile turistice din insulele Baleare, precum Mallorca sau Ibiza, incidența infectărilor în ultimele șapte zile depășind aici 300 de cazuri de Covid-19 la 100.000 de locuitori, peste media la nivel național.
În acest timp tot mai multe regiuni spaniole impun certificatul verde pentru accesul în restaurante sau în alte incinte.
Totuși, cu circa 90% din populația de peste 12 ani vaccinată anti-Covid-19, situația în spitalele din Spania nu este la fel de dramatică cum este în alte țări cu rate de vaccinare mai reduse. Circa 1.300 de pacienți Covid-19 sunt internați în secțiile de ATI ale spitalelor spaniole.