Vântul puternic și ninsoarea au produs deconectări la rețelele electrice în 59 de localități

  • 26 Noiembrie 2023 10:50
Vântul puternic și ninsoarea au produs deconectări la rețelele electrice în 59 de localități

Vântul puternic și ninsoarea au produs deconectări la rețelele electrice în 59 de localități din raioanele de sud ale Republicii Moldova, informează Premier Energy. Potrivit sursei, echipele de intervenție desfășoară lucrări de restabilire a furnizării energiei către toți consumatorii.

Conform sursei citate, 38 de mii de consumatori din 59 de localități din raioanele de sud: Comrat, Cahul, Cantemir, Vulcăneṣti, Taraclia și Ciadâr – Lunga, au rămas fără energie electrică.

Distribuitorul avertizează că aceste condiții meteo complicate se vor menține până la sfârșitul zilei, iar vântul puternic poate genera rupturi ale liniilor electrice și atenționează populația asupra necesității respectării regulilor de securitate electrică:

– ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni, construcții și copaci;

– marcați la distanță locul rupturii conductorului electric și securizați perimetrul acestuia până la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor și a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;

– nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun în pericol viața;

– instruiți copiii cum să se comporte în această situație, cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a transmite informația respectivă întreprinderii de distribuție a energiei electrice.

Despre orice incident referitor la energie puteți apela operatorul de distribuție la telefonul Serviciului – 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:0,51 m/s
Fri
7
Sat
7
Sun
7
Mon
7
Tue
6
Arhivă Radio Chișinău