Vameși, demiși pentru grave încălcări și neglijență în serviciu

  • 27 Decembrie 2018 14:21
Vameși, demiși pentru grave încălcări și neglijență în serviciu

Trei inspectori vamali au fost destituiți din funcție urmare a constatării, de către Comisia de Disciplină a Serviciului Vamal, a unor grave încălcări comise de către aceștia, potrivit unui comunicat al Serviciuluii Vamal.

Primul angajat propus spre concediere a ajuns în vizorul subdiviziunii de securitate internă a instituției după ce a autorizat trecerea, prin postul vamal Tudora, a unui lot de mărfuri de larg consum, care a fost depistat ulterior de către Echipele Mobile ale Vămii.

Tot pentru neglijență în serviciu este demis și un inspector al terminalului vamal ”Industrială”, care a devamat un microbuz cu termenul de exploatare ce depășea 10 ani, acest lucru fiind interzis de legislația naționa

Cel de-al treilea funcționar, un inspector al postului vamal ”Palanca”, s-a făcut vinovat de transportarea a 38 kg de caviar, procurat din Odesa și introdus ilegal în țară. Acesta a intrat în țară prin vama ”Tudora”, motiv pentru care a fost sancționat și colegul său care i-a autorizat trecerea, fără efectuarea controlului de rigoare, fiindu-i aplicată o mustrare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău