Valul de caniculă se deplasează spre nordul Europei, creând în unele regiuni "nopți tropicale"

  • 28 Iulie 2019 09:10
Valul de caniculă se deplasează spre nordul Europei, creând în unele regiuni

Țările nordice înregistrează temperaturi extreme din cauza deplasării spre nord a caniculei istorice care lovește Europa, creând în unele regiuni "nopți tropicale", comentează AFP.

În nordul Norvegiei, Laksfors a înregistrat sâmbătă o temperatură de 35,6 grade Celsius, egalând astfel recordul național stabilit la Nesbyen în 1970, a anunțat serviciul național de meteorologie pe Twitter, precizând, totodată, că va verifica din nou dacă stația funcționează corect.

Institutul meteorologic norvegian a mai declarat că a constatat "nopți tropicale" în diferite zone din sudul țării, ceea ce înseamnă că temperaturile nu au coborât sub 20 de grade Celsius în cursul nopții.

În Suedia, de asemenea nordul țării este lovit din plin de căldurile extreme, a anunțat sâmbătă Institutul meteorologic și hidrologic suedez (SMHI).

Micul oraș Markusvinsa (nord) a atins vineri un record de 34,8 grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată în acest an în Suedia.

"Este cea mai ridicată temperatură din Marele Nord cu începere din 1945 și a treia temperatură mare cunoscută" în Suedia, a declarat pentru AFP meteorologul din cadrul SMHI Jon Jorpeland.

La începutul săptămânii, mai multe locuri din Suedia au cunoscut, ca și în Norvegia, "nopți tropicale".

Potrivit meteorologului, temperaturile nu au fost extreme în sudul Suediei și nu este neobișnuit să se înregistreze 30 de grade Celsius câteva zile pe an în această țară, chiar dacă temperaturile actuale sunt peste medie.

SMHI a avertizat contra riscului de penurie de apă în august în 15 din cele 21 de comitate ale Suediei.

Valul de căldură a fost resimțit și în alte țări nordice.

Alerte de caniculă au fost difuzate nu doar în Norvegia și Suedia, ci și în Finlanda.

La începutul săptămânii, poliția finlandeză i-a îndemnat pe șoferi să fie atenți la elani, din ce în ce mai numeroși traversând șoselele în căutarea apei.

Organizația meteorologică mondială (OMM) prevede că fluxurile atmosferice vor face să circule căldură dinspre Europa spre Groenlanda, "cu efect creșterea temperaturii și accelerarea topirii" ghețarilor.

Previziunile actuale arată că topirea ghețarilor ar putea atinge recordurile din 2012, a adăugat OMM, care citează cercetători din cadrul Institutului meteorologic danez.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Românii de pretutindeni
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău