Ne-o demonstrează președintele de onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, care în cadrul unei emisiuni televizate a ținut cu tot dinadinsul să sublinieze că domnia sa împărtășește valori tradiționale, pe care le va promova și noua sa formațiune politică, pe care va crea-o, dacă va decide să se despartă de PSRM, , transmite IPN.

Întâmplător sau nu, pledoaria lui Igor Dodon în favoarea valorilor tradiționale l-a făcut pe președintele Partidului Nostru (PN), Renato Usatîi, să iasă la rampă și să anunțe opinia publică despre presiunile pe care le-ar exercita anumite cercuri de la Moscova asupra președintelui de onoare al PSRM. Usatîi s-a remarcat nu o singură dată prin accesul la informații cu caracter, oarecum, delicat, dar care se adevereau ulterior de cele mai multe ori. Potrivit acestuia, presiunile ar fi îndreptate spre a-l determina pe Dodon să renunțe la intențiile sale de subminare a unitatății PSRM-ului pro-rusesc, în care Rusia a investit milioane. Dacă e adevărat, atunci avem pe față dovada că împărtășirea valorilor tradiționale costă foarte scump. Nu este deloc surprinzător, Igor Dodon a evitat să confirme sau să infirme informația, probabil, are nevoie de timp pentru a reflecta asupra celor întâmplate.  

Cum a devenit Igor Dodon promotor al valorilor conservatoare?

Deși se erijează în promotor consecvent al unor valori, Igor Dodon în doar câțiva ani și-a schimbat în mod radical preferințele doctrinare. A pornit de la extrema stângă a spectrului politic și a ajuns la cea dreaptă. În 2010, el a devenit membru al Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), insistând să-i fie înmânat carnetul de comunist nu oricum și oriunde, ci anume pe 22 aprilie 2010, de aniversarea a 140-a a liderul bolșevic, Vladimir Lenin, chiar în preajma monumentului acestuia, aceasta fiind dovada că împărtășește valorile comuniste în profunzimea lor.

Peste doar un an și jumătate, Igor Dodon a părăsit PCRM pentru a deveni membru al PSRM, promotor al valorilor socialismului democratic, adică a revizionismului și oportunismului, detestate de comuniști. Schimbarea la față a avut loc, când Igor Dodon a înțeles că PCRM nu mai are vreo șansă să revină în grațiile lui Vladimir Putin, după refuzul lui Vladimir Voronin de a accepta Planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova. În acele circumstanțe, Igor Dodon a decis să ajute Alianța pentru Integrarea Europeană (AIE) la înlăturarea eventualei revanșei electorale a PCRM, contribuind la alegerea candidaturii AIE la funcția de președinte al Republicii Moldova. Mai mult, el i-a testat personal calitățile stataliste ale candidatului, Nicolae Timofti, pentru care a votat. Aceasta este cauza pentru care, până în prezent, PCRM nu poate ierta trădarea lui Igor Dodon.

Lucrurile au evoluat treptat, în 2014, Igor Dodon și PSRM au stabilit un parteneriat cu Serghei Mironov și partidul acestuia Spravedlivaya Rossia (SR), care este un susținător fervent al regimului putinist. Acest parteneriat este valabil până în prezent, acțiunile celor doi lideri ai SR și PSRM fiind coordonate, cel puțin în aparență. De exemplu, recent, Serghei Mironov a pozat cu barosul, care pretinde a fi noul simbol al Rusiei putiniste, edificatoare a noii ordini mondiale, iar Igor Dodon îndeamnă la găsirea unui loc convenabil în această nouă ordine mondială, pentru ca Republica Moldova să poată beneficia de pe urma războiului. Iată, probabil, de ce Igor Dodon refuză categoric să condamne agresiunea rusească împotriva Ucrainei.

Trebuie să înțelegem că, atât comunismul de război leninist, cât și socialismul stalinist și brejnevist au reprezentat două faze în evoluția imperiului sovietic, care s-a destrămat. Respectiv, Igor Dodon a fost comunist, iar apoi socialist, dar trecând cele două etape el nu poate rămâne ostatecul trecutului, preferând să se plonjeze în contemporaneitate, adică în putinism. Pentru asta s-a văzut nevoit să mai schimbe o dată doctrina, îmbrățișând oficial valorile conservatorismul putinist. Inițial, a stabilit un parteneriat și cu Edinaya Rossia, formațiunea de guvernământ a lui Putin. Apoi, câțiva ani mai târziu, la congresului din decembrie 2020, i-a impus PSRM renunțarea la ideologia socialismului democratic în favoarea conservatorismului putinist.

Să nu creadă cineva că Igor Dodon este un politician fluturatic. Categoric nu! El este absolut consecvent în fidelitatea sa față de Vladimir Putin. Respectiv, Dodon este în drept, la rându-i, să-l acuze pe mentorul său, Vladimir Voronin, de trădare, pentru că a îndrăznit să se opună politicilor promovate de Putin în raport cu Republica Moldova. Voronin, oricum, n-avea nicio șansă să revină în grațiile lui Putin, fiind un comunist cu pretenții de restaurator al URSS, de aceea, Igor Dodon a decis să-i ia locul în calitate de promotor al intereselor rusești. Este de remarcat că el a părăsit PCRM-ul exact în momentul când Edinaya Rossia lui Putin îmbrățișase ideologia conservatorismului luminat al exorcistului Nichita Mihalkov. Conceptul lui Mihalkov a urmărit crearea unui simulacru, care să unească diferite perioade din istoria Rusiei – comunistă, socialistă și putinistă, pe care el și membrii familiei sale le-au deservit din punct de vedere ideologic. Igor Dodon s-a pliat de minune pe acest trend. Ulterior, consilierii lui Putin au dezvoltat ideile lui Mihalkov pentru a anunța despre instaurarea statului durabil al lui Putin sub denumirea de Russkii Mir, care pretinde la edificarea noii ordin mondiale. Iată cum Igor Dodon a ajuns promotor al valorilor conservatoare.

Moștenirea valorică comunistă cu impact în contemporaneitate

Menționând cele trei etape în evoluția valorilor împărtășite de Igor Dodon este foarte important să subliniem și contribuția lor la stabilirea unor tradiții. Spre exemplu, Komsomolsraya Pravda ne convinge că revoluția bolșevică a fost, de fapt, și prima revoluție sexuală. În Occidentul lipsit de spiritualitate revoluția sexuală a avut loc tocmai peste vreo 50 de ani! De aceea, este important să ținem cont de cine și când a pus baze unor tradiții. Astfel, nu încape îndoială că un rol determinant în revoluția sexuală l-au avut comunistele feministe – Inessa Armand și Alexandra Kollontai. Acestea au avut o contribuție fundamentală la transformarea cuplurilor în trilaterale amoroase și armonioase sau la promovarea căsătoriilor în lanț, una după alta, a acelorași persoane cu altele etc. Comuniștii moldoveni și Igor Dodon ar putea să ne explice impactul inovațiilor menționate asupra trăinicii familiilor.

Asupra dezmățului sexual, instaurat și promovat pretutindeni, evident în afara căsătoriilor, uneori în detrimentul obligațiunilor de serviciu, s-a văzut nevoit să se expună însuși liderul bolșevic, Vladimir Lenin. Astfel, după ce Alexandra Kollontai, prima femeie ministră și diplomată sovietică, alături de un alt membru al Sovnarkomului, Alexandr Dâbenko, au fost acuzați de dezertare pentru că pe timp de război civil dispăruse pentru o perioadă îndelungată de locurile lor de muncă, dedându-se plăcerilor sexuale undeva pe litoral, Lenin a dat verdictul: „Nu, împușcarea nu este o pedeapsă suficient de severă pentru o astfel de infracțiune. Kollontai și Dâbenko ar trebui condamnați la fidelitate pe viață unul față de celălalt”. Așa deprindeau să glumească bolșevicii pe marginea problemelor respective. Evident, revoluția sexuală bolșevică a avut un ecou deosibit în rândurile tineretului comunist – komsomol. Dezmățul a atins proporții colosale, caracterizându-se printr-o explozie a violurilor, avorturilor și a bolilor venerice.

Regimul comunist a adoptat o abordare nouă a problemei homosexualității. Noua legislație penală sovietică nu mai prevedea pedepse pentru homosexuali. Mai mult, pedepsele penale pentru homosexualitate în statele burgheze erau tratate ca o manifestare retrogradă a acestora. În acest sens, este de mare interes articolul dedicat homosexualității în ediția anului 1930 a Marii Enciclopedii Sovietice (vezi pag. 593-598). Câțiva ani mai târziu, Stalin a reintrodus pedeapsa penală pentru homosexualitate, fiindcă devenise atât de răspândită, încât putea fi de mare folos la persecutarea dușmanilor poporului de către NKVD. Să mai zică cineva că NKVD-ul nu a fost de mare utilitate la restabilirea valorilor tradiționale! 

Tradițiile conservatoare în perioada țaristă  

Pretențiile regimului putinist și a acoliților acestuia că ar împărtăși valori tradiționale ridică semne de întrebare. Spre exemplu, renumitul istoric rus, Serghei Soloviov, profesor al Universității din Moscova afirmă în opera sa că în Rusia “acest păcat odios (sodomia) este considerat o glumă. În public, în glumă, unul se laudă cu păcatul, altul îi reproșează altuia, al treilea invită la păcat, lipsește doar ca acest lucru să fie comis în public, în fața tuturor oamenilor. Este necesar să găsim mijloace pentru a lupta împotriva acestei rușini a sodomiei, împotriva beției josnice, împotriva funcționarilor, despre care Isaia spune: „Conducătorii voștri sunt complicii hoților””. Afirmațiile lui Soloviov sunt confirmate în epistola starețului Filofeu, autorul conceptului Moscova – a Treia Romă, către Marele cneaz Vasile al III-lea, în care vorbește despre faptul că în statul moscovit și biserica sa este răspândit pe larg păcatul sodomit, atât între laici, cât și printre preoți. 

Culmea este că unul dintre întemeietorii conservatorismului rusesc, Serghei Uvarov, ministrul al Educației în perioada 1833 – 1849, autorul renumitei triade: “Православие, Самодержавие, Народность”, era promotorul păcatului menționat. Despre asta știm nu de la te miri cine, ci de la însuși Alexandr Sergheevici Pușkin, care are cea mai mare credibilitate și care i-a dedicat o epigramă ministrului Uvarov pentru promovarea scandaloasă a cneazului Dondukov-Korsakov, considerat o persoană mediocră, implicată în relații vicioase, în funcția de vicepreședinte al Academiei de Științe: “В Академии наук/ Заседает князь Дундук./ Говорят, не подобает/ Дундуку такая честь;/ Почему ж он заседает?/ Потому что <жопа> есть”. Astfel, ne convingem că ar trebui să fim foarte precauți cu promotorii valorilor conservatoare.

Valorile conservatoare, tradiționale, putiniste

Statul durabil al lui Putin și-a identificat propriile valorile conservatoare, care încununează setul de valori din perioadele precedente, menționate mai sus. Aceste valori sunt fixate în decretul președintelui Putin, din 9 noiembrie 2022, cu privire la aprobarea Fundamentelor politicii de stat pentru conservarea și consolidarea valorilor spirituale și morale tradiționale rusești. Articolul 4 al decretului definește valorile tradiționale drept linii directoare morale care formează viziunea asupra lumii a cetățenilor ruși, transmise din generație în generație, care stau la baza identității civice rusești… Articolul 5 al documentului numește punctual aceste valori: viața; demnitatea; drepturile și libertățile omului; patriotism; slujirea Patriei; responsabilitatea pentru soarta Patriei; idealuri morale înalte; familie puternică; munca creativa; prioritatea spiritualului asupra materialului; umanism; empatia; dreptatea; colectivismul; asistența reciprocă; respectul reciproc; memoria istorică; unitatea popoarelor Rusiei etc. Articolul 13 al decretului enumeră pericolele la adresa valorilor tradiționale: activitatea organizațiilor extremiste și teroriste; unele mass-media; acțiunile SUA și ale altor state străine neprietenoase; o serie de corporații transnaționale și organizații străine non-profit; activitățile anumitor organizații și persoane de pe teritoriul Rusiei.

Ar fi un exercițiu extraordinar testarea valorilor tradiționale, menționate în decretului președintelui Putin la activitatea sa prin prisma agresiunii împotriva Ucrainei. Să luăm de exemplu viața ca valoare. Ce preț pune pe ea Putin după ce în războiul pe care l-a început au pierit deja sute de mii de oameni, de o parte și alta? La această întrebare a răspuns însăși propagandistul șef al regimului putinist, Vladimir Soloviov – viața este supraapreciată în Rusia! Ce preț pune Putin pe familie sau aliatul săi Lucașenko, dacă de fapt și-au destrămat familiile? Ce preț pune Putin pe drepturile omului, dacă au fost condamnați la ani grei de pușcărie sute de cetățeni ruși, pentru condamnarea războiului sau pentru afișarea cuvântului pace? Astfel am putea analiza în parte fiecare valoare enunțată pentru a ne convinge de cinismul regimului putinist. Mai mult, acum devine clar de unde s-a inspirat Igor Dodon, când a enumerat recent pericolele care amenință Republica Moldova, aceste parcă sunt trase la indigo din decretul lui Putin.