Valoarea transferurilor din Israel lo depășește pe cea din Italia, unde sunt mai mulți moldoveni

  • 30 Ianuarie 2018 12:19
Valoarea transferurilor din Israel lo depășește pe cea din Italia, unde sunt mai mulți moldoveni

Din țările cu un număr relativ mic de cetățeni ai Republicii Moldova aflați la muncă, cum ar fi Israel, volumul transferurilor bănești către Moldova este mai mare decât din Italia, unde moldoveni sunt de zece ori mai mulți. La sfârșitul anului 2017, volumul transferurilor din Italia către persoane fizice din Republica Moldova a fost de 74,5 milioane de dolari, față de 106,7 milioane – din Israel.

Explicația jurnalistului economic Vlad Bercu este că o parte din cetățenii Republicii Moldova plecați în Italia s-au stabilit acolo cu traiul, și-au întregit familiile și nu mai transferă acasă bani în volumele de odinioară, transmite IPN. 

Întyr-o emisiune realizată de IDIS Viitorul și Europa Liberă, Vlad Bercu a remarcat că, deși remiterile se ridică la miliarde de dolari (1,2 miliarde de dolari în 2017), doar o mică parte din acești bani sunt investiți în economie. În lipsa unor analize, este dificil de spus cum sunt cheltuiți banii primiți de populație de peste hotare.

Ceea se știe cu certitudine este că o parte din transferuri au fost investite, pe parcursul a șapte ani, în 1136 de proiecte care au primit susținere de la stat în sumă de 213,4 milioane de lei prin intermediul Programului PARE 1+1 de atragere a remitențelor în economie. În această perioadă, cât există Programul PARE 1+1, transferurile s-au ridicat la 9,5 miliarde de dolari.

Vlad Bercu mai spune că transferurile bănești în favoarea persoanelor fizice au fost și vor rămâne pe termen mediu unul din motoarele de creștere ale economiei moldovenești prin stimularea consumului, o sursă de bunăstare a populației, deși este în scădere. Ponderea transferurilor în veniturile populației a scăzut de la 18% în trimestrul trei al anului 2014, până la 14,6%, în aceeași perioadă a anului 2017.

Jurnalistul economic spune că este necesar un studiu amplu care arăta cum sunt folosite transferurile și ce se întâmplă cu comunitățile moldovenești din diferite țări.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
6,07
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău