Uzbekistan | Cel mai vechi deținut politic va fi eliberat
-
25 Noiembrie 2016 12:43
Un fost deputat care a petrecut aproape un sfert de secol în închisorile din Uzbekistan a fost eliberat joi după mai multe apeluri din partea unor organizații neguvernamentale și a Statelor Unite, a anunțat un apropiat al familiei sale, potrivit AFP.
Samandar Kukanov, 72 de ani, a fost închis în 1993 pentru deturnare de fonduri în timp ce era membru al parlamentului uzbec. Simpatizanții săi afirmă că aceste acuzații au fost fabricate din cauza opoziției sale la președintele din acea perioadă, Islam Karimov, scrie AGERPRES.
"Da, este liber. Am vorbit cu fiul lui Sardor", a afirmat o apropiată a familiei, fotografa Umida Ahmedova, specialistă în drepturile omului și chestiuni sociale.
Prelungită deja, sentința inițială de 20 de ani închisoare decisă împotriva lui Samandar Kukanov, a fost prelungită cu trei ani în octombrie, potrivit unei organizații pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la Tașkent.
Eliberarea lui Samandar Kukanov a avut loc în contextul în care președintele interimar al Uzbekistanului, Șavkat Mirzoiev, încearcă să își consolideze puterea după decesul lui Islam Karimov care a condus cu o mână de fier această țară din Asia Centrală timp de peste un sfert de secol.
Potrivit unui analist al organizației Human Rights Watch, Steve Swerdlow, multiplele apeluri publice ale diplomaților și guvernului american la adresa autorităților uzbece au avut un rol în eliberarea lui Samandar Kukanov.
"Dacă președintele interimar vrea serios să arate lumii că regimul său va fi mai puțin represiv decât cel al lui Islam Karimov, va trebui să elibereze mai mulți deținuți politici și să pună capăt torturii", a subliniat el.
Uzbekistanul este frecvent criticat de ONG-uri pentru controlul strict asupra presei și încălcarea drepturilor omului, cum ar fi întemnițarea opozanților.
Alegeri prezidențiale urmează să aibă loc la 4 decembrie, mai scrie AFP.