Utilizarea și comercializarea pungilor de plastic ar putea fi INTERZISĂ

  • 25 Mai 2017 13:25
0%
00:00:00
00:00:00

În Republica Moldova ar putea fi interzisă utilizarea și comercializarea pungilor de plastic de unică folosință, iar pentru încălcarea acestor prevederi ar putea fi amendați atât agenții economici cât și cetățenii. Un proiect de lege în acest sens a fost discutat astăzi în Parlament, provocând dezbateri. 

Proiectul prevede interzicerea atât a comercializării cât și utilizării pungilor de plastic de unică folosință. Prevederile ar urma să intre în vigoare treptat, mai întâi pentru unitățile comerciale mari, ulterior pentru cele mici. Scopul acestei inițiative este de a reduce nivelul de poluare a mediului, întrucât pungile de unică folosință l-ar afecta grav, a semnalat deputatul liberal Valerian Bejan, unul din autorii proiectului.

Totuși, proiectul a provocat dezbateri. Unul din subiectele controversate este prevederea potrivit căreia pentru comercializarea și utilizarea acestui tip de sacoșe să fie amendați atât agenții economici, cât și cetățenii. 

Iar comunistul Oleg Reidman a menționat că aceste interdicții ar putea provoca pierderi la buget de 45-50 de milioane de lei.

În anul 2015  în Republica Moldova au fost importate aproximativ 1700 de tone de sacoșe, în valoare totală de peste 80 de milioane de lei, dintre care peste 17 milioane de lei ajung la buget în calitate de taxe și impozite, potrivit datelor Serviciului Vamal. 

Potrivit unor studii, anual un cetățean folosește aproximativ 140 de sacoșe de plastic, ceea ce înseamnă 420 de milioane anual.

De la 1 ianuarie 2017, agenții economici nu au dreptul să ofere pungi de plastic gratuit.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Ninsoare ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Fri
1
Sat
0
Arhivă Radio Chișinău