USAID va desfășura un nou concurs de robotică pentru elevi
-
19 Noiembrie 2022 13:30
Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” va organiza competiția de robotică SumoBot Challenge Moldova 2022. Termenul limită pentru înregistrarea echipelor este 25 noiembrie 2022, transmite MOLDPRES.
Potrivit Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), care gestionează proiectul „Clasa Viitorului”, competiția va avea loc sâmbătă, 3 decembrie curent, și se va desfășura în incinta Centrului Național de Inovații Digitale în Educație.
„La competiție pot fi înscriși elevii de la 10 la 17 ani. Fiecare instituție poate înregistra în concurs trei echipe maxim, înregistrarea în formular se va face separat pentru fiecare echipă. Echipa poate fi compusă din doi elevi ghidați de un antrenor. Numărul total de echipe care vor participa la competiție este de 64”, indică agenția.
USAID promovează inovațiile din domeniul educațional și studierea disciplinelor STEAM pentru a ajuta elevii din Republica Moldova să-și dezvolte deprinderile și abilitățile necesare pentru profesiile viitorului.