Uraganul Delta urmează să lovească zona de coastă a statului Louisiana
-
09 Octombrie 2020 19:40
Ochiul uraganului Delta se deplasează spre nord peste coasta de sud-vest a statului Louisiana și urmează să ajungă deasupra uscatului în cursul zilei de vineri, conform unui anunț al Centrului Național american pentru Uragane (NHC), transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Uraganul de categoria 3 pe scara de intensitate Saffir-Simpson a fost localizat la aproximativ 205 kilometri sud-sud-vest de Cameron, Louisiana. Furtuna este însoțită de vânturi care bat cu 185 km/h, conform NHC.
Locuitorii statului Louisiana suferă încă de pe urma pagubelor provocate de uraganul Laura, unul dintre cele mai violente uragane care au lovit vreodată regiunea, în care scenele dezolante au devenit de acum obișnuite. Numeroși rezidenți au evacuat joi orașul Lake Charles, cunoscut pentru rafinăriile sale de petrol.
Guvernatorul de Louisiana, John Bel Edwards, le-a cerut locuitorilor să dea dovadă de cea mai mare prudență și a anunțat că 2.400 de membri ai Gărzii Naționale au fost mobilizați pentru a veni în ajutorul populației.
Rafale violente, străzi inundate de ploi torențiale: Delta s-a abătut deja miercuri asupra Mexicului, lăsând în urma sa numeroase distrugeri, dar, din câte se pare, nicio victimă. Stațiunea balneară Cancun, situată în Peninsula Yucatan din sud-estul țării, era presărată cu arbori smulși din rădăcini și stâlpi electrici culcați la pământ. Numeroase case și edificii au fost avariate. Aproximativ 41.000 de turiști care se aflau în statul Quintana Roo au fost evacuați cu rapiditate înainte de sosirea uraganului.
Delta este cea de-a 26-a furtună tropicală formată în acest an în Oceanul Atlantic într-un sezon al uraganelor deosebit de agitat. Odată cu încălzirea apei de la suprafața oceanelor, uraganele devin tot mai puternice, potrivit oamenilor de știință, care prevăd de asemenea o creștere a numărului de cicloane de categorie 4 și 5.
Sursa:Agerpres