UPDATE | Statul Islamic revendică atacul de la Academia militară din Afganistan
-
29 Ianuarie 2018 10:45
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni atacul comis mai devreme asupra Academiei militare din Afganistan, situată la Kabul, soldat cu cel puțin cinci morți în rândul soldaților, într-un context de mare tensiune ce relevă că insurgenții și-au înmulțit operațiunile, relatează AFP.
Potrivit unui nou bilanț al Ministerului Apărării afgan, atacul, care a început în zorii zilei după o primă explozie provocată de un atentator sinucigaș, s-a soldat cu ''cinci morți și zece răniți în rândul soldaților'', a indicat pentru agenția de presă franceză generalul Dawlat Waziri.
Potrivit acestuia, ''atacul s-a terminat'', dar nicio confirmare a acestui fapt nu a putut fi obținută dintr-o sursă independentă.
''Doi atacatori sinucigași s-au aruncat în aer, alți doi au fost uciși de forțele noastre și încă unul a fost prins viu'', a detaliat generalul, sugerând că atacul a fost comis de cinci atacatori. ''Forțele afgane au confiscat un lansator de rachete, două puști (de asalt) Kalașnikov și o vestă explozivă'', a adăugat el.
Statul Islamic a revendicat ''atacul sinucigaș'' printr-un mesaj difuzat de agenția de presă Amaq, organul său de propagandă, pe rețeaua Telegram.
Forțe speciale au fost trimise în cartierul unde se află Academia, un complex imens ocupând peste 40 de hectare în vestul capitalei afgane Kabul, ce a fost înconjurat total de forțele de securitate și poliție.
Acesta este al treilea atac în doar zece zile în capitala afgană după cel vizând un mare hotel de lux la 20 ianuarie și explozia unei ambulanțe-capcană sâmbătă, atentate soldate în total cu sute de morți și răniți.
Atacul de luni a început în jurul orei locale 05:00 (00:30GMT) cu tiruri de rachetă și detonarea unui atacator kamikaze, urmate de focuri de arme automate și RPG (grenade) împotriva batalionului instalat la intrarea în clădire.
''Atacatorii au vrut să treacă de batalion'', a indicat Waziri.
Potrivit unui ofițer din interiorul Academiei, este vorba de ''al doilea batalion de infanterie al Diviziei 111 din Kabul'', instalat la intrarea în clădire și însărcinat cu protecția complexului.
''O explozie puternică s-a produs la intrare, batalionul a ripostat. Nu cred că ar fi putut intra'', a declarat el la scurt timp după începerea atacului, adăugând că ''se teme că ar putea să existe victime''.
Academia Marshall Fahim, un complex imens situat în vestul capitalei Kabul în cartierul Qargah, se ocupă de formarea personalului pentru armata afgană, aici antrenându-se de la cadeți până la ofițeri de stat major. Ea este considerată un fel de școală militară de elită în Afganistan și a fost ținta unui atac terorist în luna octombrie, când și-au pierdut viața 15 cadeți.
În mod normal, potrivit unui profesor, aici se află ''cel puțin 4.000 de persoane, de la cadeți și ofițeri până la 300-500 instructori'' afgani și străini.
''Dar în această dimineață, pentru că era zi nelucrătoare, erau numai cadeți și ofițerii de serviciu'', a precizat acesta, precizând că nu se afla în timpul atacului la Academie.
Președinția afgană a decretat luni zi nelucrătoare la Kabul ''pentru a se ocupa de răniți'' după carnagiul provocat sâmbătă în centrul orașului de o ambulanță-capcană, care a făcut peste 100 de morți și 235 de răniți.
Sursa: Agerpres