UPDATE |Cel puțin 235 de persoane au fost ucise în atacul din Sinai, în Egipt
-
24 Noiembrie 2017 17:49
Cel puțin 235 de persoane au fost ucise și 109 au fost rănite în atatul de la moscheea Rawdah din Sinai, în Egipt. Potrivit poliției egiptene, atacatorii du detonat două bombe la intrarea în moschee, după care au deschis focul asupra credincioșilor care ieșeau de la rugăciunile de vineri. Este cel mai grav atac comis în Peninsula Sinai, relatează corespondenții CNN.
Atacatorii au tras asupra credincioșilor, au tras aspra celor care încercau să îi ajute pe cei răniți, au deschis focul chiar și asupra ambulanțelor care au sosit la locul carnagiului.
Președintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi a convocat o reuniune de urgență a consiliului de securitate pentru a discuta despre atacul din Sinai.
Partea de nord a Sinaiului este pusă sub control militar, zona atacului a fost securizată de polițiști și a fost demarată operațiunea de localizare și capturare a atacatorilor. Nicio grupare extremistă nu a revendicat atacul, care poartă toate semnele unui atac al grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), care a comis mai multe atacuri în nordul Sinaiului, după cum subliniază corespondenții CNN.
Sursa: Rador