UPDATE | A început ședința Consiliului Național Politic al PLDM. Vlad Filat este prezent la eveniment
-
08 Decembrie 2019 11:05
Consiliul Politic Național al Partidului Liberal Democrat se convoacă astăzi cu prilejul aniversării a 12-a de la fondarea partidului.
UPDATE 11:05 Ședința CNP a PLDM a început. Fostul președinte al formațiunii, Vlad Filat, este prezent la eveniment. Toți cei prezenți la ședință l-au aplaudat în picioare și a fost invitat în prezidium.
La Consiliu vor participa președintele Tudor Deliu și vicepreședinții partidului, membri fondatori ai PLDM, inclusiv Vlad Filat, membri ai Biroului Politic Central, președinți de organizații teritoriale și aleși locali liberal-democrați, anunță un comunicat al formațiunii.
Amintim că PLDM a fost constituit la 8 decembrie 2008, iar din august 2009 și până la sfârșitul anului 2015 a participat în coalițiile de guvernare. În toată această perioadă reprezentanții PLDM au deținut funcția de șef al Guvernului – Vlad Filat, Iurie Leancă, Chiril Gaburici și Valeriu Streleț.
La scurt timp după reținerea fostului lider al PLDM, Vlad Filat, la 15 octombrie 2015, PLDM a intrat în opoziție, dar mai mulți deputați și aleși locali ai formațiunii au părăsit partidul. La alegerile locale din 20 octombrie, PLDM a obținut un scor politic de aproape 6%, iar în ultima perioadă de timp a anunțat despre reconstituirea mai multor organizații teritoriale.
Fostul lider PLDM, Vlad Filat a fost eliberat recent înainte de termen, totuși el a declarat că nu intenționează să revină în politică.