Unul dintre cei mai căutați teroriști din lume, ucis într-un atac american cu drona în estul Afganistanului
-
15 Iunie 2018 14:21
Unul dintre cei mai căutați teroriști din lume, Mullah Fazlullah, liderul talibanilor pakistanezi, a fost ucis într-un atac american cu drona în estul Afganistanului, au indicat vineri surse din Afganistan citate de dpa, potrivit Agerpres.
Un lider tribal din provincia afgană Kunar, Janan Sardar, a declarat pentru dpa că „cinci persoane, inclusiv Mullah Fazlullah, au fost ucise la 13 iunie, ora 10 p.m. (17.30 GMT). Alți patru membri ai Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP) au fost uciși în atacul realizat cu o dronă", a afirmat acesta.
Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării, care a citat surse americane.
Totuși, un purtător de cuvânt al forțelor SUA din Afganistan s-a limitat să confirme, vineri, faptul că "un înalt lider al unei organizații considerate drept teroriste" a fost vizat de un atac cu dronă miercuri în provincia afgană Kunar. Un purtător de cuvânt al armatei pakistaneze a spus că nu poate confirma moartea lui Fazlullah în atacul respectiv.
Se știe că acesta a fost ales lider al TTP în 2013, după moartea predecesorului său Hakimullah Mehsud tot într-un atac cu dronă american. Gruparea a ordonat atacul din 2012 asupra tinerei militante pentru drepturile fetelor la educație Malala Yousafzai, ulterior laureată a Premiului Nobel pentru Pace.
În martie, Departamentul de stat al SUA a anunțat o recompensă de 5 milioane de dolari pentru informații care contribuie la capturarea lui Fazlullah.