Universitatea Pedagogică "Ion Creangă" va continua să pregătească specialişti în toate domeniile existente

  • 11 Iulie 16:32
Universitatea Pedagogică

Rectorul Universităţii Pedagogice "Ion Creangă" (UPSC), Nicolae Chicuş, a respins informaţiile că programele de studii la limba şi literatura română şi engleză, matematică şi informatică din cadrul universităţii nu sunt acreditate, susţinând că "universitatea va continua să pregătească specialişti în toate domeniile existente şi până acum în cadrul acestor programe".

Solicitat de agenţia INFOTAG, el a spus că UPSC se află în topul celor cinci universităţi din Republica Moldova şi, "potrivit ultimului raport publicat de Ranking Web of Universities, ocupă locul 9255 în clasamentul celor mai bune universităţi din lume, un top care analizează peste 24 de mii de universităţi din întreaga lume, inclusiv 26 din Moldova".

Potrivit lui, "de-a lungul timpului, UPSC a pregătit peste 100 de mii de specialişti. Actualmente, la universitate studiază peste 5 mii de studenţi la toate trei cicluri de instruire (licenţă, master şi doctorat). Procesul de învăţământ se realizează la 120 de programe de formare profesională. Peste 35 de programe de la ciclul licenţă au fost supuse evaluării externe şi au primit acreditarea externă", a susţinut el.

"Anul trecut, planul de admitere a fost de 453 de locuri (392 de locuri la zi şi 61 de locuri la frecvenţă redusă), iar anul acesta avem 429 de locuri (378 la zi şi 51 de locuri la frecvenţă redusă), care sunt repartizate pe următoarele domenii: ştiinţe ale educaţiei, arte, filologie, ştiinţe sociale, tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor. Iar la ciclul master sunt disponibile 335 de locuri", a comunicat Chicuş.

Preţurile unui contract la ciclul licenţă variază între 3400 şi 6000, iar la ciclul master de la 5000 la 6700.

INFOTAG precizează: Cu câteva zile în urmă, Agenţia Naţională pentru Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Cercetare a publicat pe site-ul său o listă cu specialităţile acreditate şi neacreditate din diferite universităţi din Moldova. Specialitatea limba şi literatura română şi engleză, precum şi matematica din cadrul UPSC au fost pe lista celor neacreditate. Dar rectorul a prezentat decizia Monitorului Oficial, conform căreia au fost acreditate în acest an peste 35 de programe de studii, inclusiv cele menţionate mai sus.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
17 °C
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:1 m/s
Joi
17 °C
Vin
19 °C
Sâm
19 °C
Dum
21 °C
Lun
18 °C

Curs oficial BNM 19 Septembrie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6156 0.0532
USD 16.7892 0.0146
RON 4.2193 0.0055
UAH 0.5969 -0.0000
RUB 0.2479 0.0017
Arhivă Radio Chișinău