Universitatea de Stat din Tiraspol în perioada războiului de pe Nistru, lansare de carte

  • 09 Iulie 2018 20:06
Universitatea de Stat din Tiraspol în perioada războiului de pe Nistru, lansare de carte Sursa: ipn.md

Volumul „Universitatea de Stat din Tiraspol (UST) în perioada războiului de pe Nistru” a fost lansat astăzi, 9 iulie, la Chișinău. Autorul cărții, jurnalistul Ilie Gulga, a spus la eveniment că este un omagiu adus profesorilor și elevilor instituției, care în timpul războiului din stânga Nistrului, activând sub presiunea militarilor și nesuportând acțiunile acestora, au evacuat instituția la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit lui Ilie Gulga, evocările publicate dezvăluie lucruri inedite, care fie au fost tăinuite, fie au fost neglijate și ignorate de către cei care forțat lucrurile, iar Universitatea a fost nevoită să treacă cu activitatea la Chișinău din cauza presiunilor. „Este un demers al comemorării. O carte a plângerii. Cât am lucrat la această carte am fost marcat de cazurile care au avut loc. Este un omagiu pentru cei care au avut de suferit. Odată cu apariția acestei cărți sper că se vor cicatriza rănile la UST”, a spus Ilie Gulga.

Rectorul UST, Eduard Coropceanu, a menționat că volumul reflectă soarta Universității începând cu data de 9 iulie 1992 când a început evacuarea instituției de la Tiraspol la Chișinău. Rectorul afirmă că această dată este o zi de mândrie pentru rezistența și patriotismul demonstrat de către angajații universității. „După ultimatumul înaintat de forțele separatiste de a trece sub jurisdicția autorităților autoproclamate, colectivul universității a refuzat să trădeze interesele Republicii Moldova și chiar dacă viitorul era incert, valorile fundamentale și devotamentul pentru țară au fost puse mai presus decât propria securitate”, a spus rectorul.

Eduard Coropceanu mai spune că deși instituția a fost supusă unor grele încercări, fiind unica din țară evacuată de două ori în contextul operațiunilor militare, profesionalismul și solidaritatea colectivului a permis continuarea activității cu succes. „Soarta UST reflectă evenimentele prin care a trecut Republica Moldova. În perioada de renaștere națională și în primii ani de independență, profesorii și studenții UST au fost cei care au susținut și promovat politicile Guvernului de la Chișinău. Universitatea a fost până în ultimele clipe în toiul războiului, unica instituție din Tiraspol deasupra căreia a stat tricolorul”, a spus rectorul.

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a spus că volumul este o ediție semnificativă pentru întreaga societate mai ales pentru generația în creștere. „Citind cartea, cunoști care sunt acele trăiri descrise. O bună parte din materiale sunt consacrate procesului de evacuare a Universității și stabilirii la Chișinău, crearea condițiilor pentru continuarea procesului de educație. Condiții dificile, nu ajungeau de toate. Cunosc situația îndeaproape, ca una din persoanele care a pus umărul la crearea acestor condiții”, a spus Mircea Snegur.

Volumul „Universitatea de Stat din Tiraspol în perioada războiului de pe Nistru”, a apărut în 500 de exemplare. Există intenția de a fi tradusă în limbile rusă și engleză.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău