Universitatea de Medicină și Farmaceutică ”Nicolae Testemițanu” are un nou rector

  • 03 Octombrie 2019 09:25
Universitatea de Medicină și Farmaceutică ”Nicolae Testemițanu” are un nou rector

Emil Ceban este noul rector al Universității de Medicină și Farmaceutică ”Nicolae Testemițanu” (USMF). Acesta a fost ales miercuri, 2 octombrie, cu votul majorității comunității universitare, comunică MOLDPRES.

La concursul pentru funcția de rector al USMF s-au înscris șapte candidați, toți profesori în medicină. În urma procedurii de vot, circa 62,5% din membrii comunității universitare au optat pentru Emil Ceban, care deține funcția de prorector pentru activitate clinică al USMF și cea de șef al Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală.

Noul rector va fi confirmat în post pentru un mandat de cinci ani prin ordinul fondatorului - Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, în termen de cel mult trei luni.

Emil Ceban are 53 de ani, este născut în satul Lipnic, raionul Ocnița, și a deținut de-a lungul anilor mai multe funcții manageriale în diverse instituții medicale din țară. El este președintele Consiliului de administrare al Clinicii Universitare de Asistență Medicală primară a USMF și al Consiliului Administrativ al Clinicii Universitare Stomatologică a USMF. Totodată, Ceban este licențiat în Drept și are un master în studii economice. Programul managerial prezentat de el are la bază procesele de aliniere continuă la standardele naționale și internaționale privind instruirea pe domeniul sănătate, luând în considerare toate resursele necesare pentru asigurarea acestui proces.

Până la data de 2 octombrie curent, funcția de rector al USMF a fost exercitată de Ion Ababii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
4
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
8

Ultimele știri

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Arhivă Radio Chișinău