Uniunea Vamală există doar pe hârtie (Adevărul)

  • 03 Noiembrie 2014 11:52
Uniunea Vamală există doar pe hârtie (Adevărul)

REVISTA PRESEI DIN 3 NOIEMBRIE

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, este optimist în privința viitorului relațiilor moldo-române, indiferent de cine va câștiga alegerile prezidențiale din România, scrie Evenimentul Zilei. Într-un interviu acordat pentru buletinul de știri „Telejurnal Moldova” de la Televiziunea Română, Nicolae Timofti s-a pronunțat în continuare pentru menținerea relațiilor moldo-române cât mai apropiate. Cât privește alegerile parlamentare din Republica Moldova, șeful statului și-a exprimat speranța că scrutinul va fi câștigat de către partidele din coaliția pro-europeană de la guvernare.

Ziarul Național îi citează pe Liderii PSD care susțin că Victor Ponta, a câștigat alegerile în Republica Moldova cu o diferență față de Klaus Iohannis mai mare de zece procente. Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Liviu Dragnea, a anunțat la o oră după miezul nopții că potrivit numărătorii paralele, Victor Ponta a câștigat alegerile în Republica Moldova.

„În Republica Moldova sunt teme pentru a „hrăni” Hollywoodul zece ani de zile”, susține într-un interviu din Ziarul Național actorul Anatol Durbală. Filmul „Ce lume minunată”, regizat de Anatol Durbală, despre evenimentele din aprilie 2009, a câștigat Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film la Festivalul de Film de la Varșovia.

Uniunea Vamală există doar pe hârtie, titrează Adevărul, menționând că în campania electorală din Republica Moldova este întreținută și promovată o confuzie în legătură cu Uniunea Vamală creată de Rusia. În realitate Uniunea Vamală este alcătuită din mai multe tratate internaționale prin care Moscova încearcă să creeze o structură asemănătoare cu Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău