Uniunea Europeană și-a evacuat întregul personal care se afla în Afganistan

  • 24 August 2021 15:01
Uniunea Europeană și-a evacuat întregul personal care se afla în Afganistan

Uniunea Europeană și-a evacuat întregul personal aflat în Afganistan, cu excepția unor oficialități care încă lucrează la aeroportul din Kabul, a anunțat marți un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters.

''Întregul personal care trebuia să fie evacuat a fost evacuat'', a spus reprezentantul executivului comunitar într-o conferință de presă la Bruxelles.

''Încă avem o prezență de bază la aeroport pentru a gestiona ceea ce este nevoie, dar personalul delegației UE și familiile au fost evacuați'', a adăugat el.

Căderea guvernului afgan și cucerirea capitalei Kabul de către talibani înainte de retragerea ultimilor militari americani programată pentru 31 august a constrâns țările occidentale să organizeze de urgență evacuarea propriilor cetățeni și a colaboratorilor lor afgani.

Mai mulți aliați NATO le-au cerut vineri americanilor să-și amâne plecarea. Cu 6.000 de militari, ei au preluat controlul asupra aeroportului din Kabul, de unde sunt organizate evacuările.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău