Uniunea Europeană și PNUD sprijină eficientizarea energetică a mai multor clădiri din Republica Moldova

  • 15 August 2022 11:12
Uniunea Europeană și PNUD sprijină eficientizarea energetică a mai multor clădiri din Republica Moldova

Locatarii a cinci blocuri de locuit din Republica Moldova vor beneficia de sisteme moderne de distribuție a agentului termic pe orizontală și de sisteme de aprovizionare cu apă caldă menajeră, iar trei spitale – de sisteme fotovoltaice de generare a energiei electrice. Gestionarii blocurilor locative sunt invitați să depună cereri de finanțare până pe 29 august curent, iar managerii spitalelor – până pe 2 septembrie, transmite MOLDPRES.

Lucrările sunt finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. „Printre condițiile de selectare a blocurilor se numără disponibilitatea de a contribui cu minim 20% din valoarea proiectului, posibilitatea tehnică de realizare a intervenției și mai puțin de 10% din apartamente debranșate de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Sistemele orizontale de distribuție a agentului termic sunt mult mai eficiente decât cele verticale și permit instalarea contoarelor individuale de agent termic și apă caldă menajeră la fiecare apartament, astfel fiind reglată individual temperatura din locuință și, respectiv, mărimea facturii”, indică PNUD.

În același timp, trei spitale republicane și/sau raionale vor fi dotate cu sisteme de panouri fotovoltaice, aplicând mecanismul de contorizare netă, pentru a reduce cheltuielile pentru energie. Capacitatea centralelor electrice va fi de până la 200 kW, iar lucrările vor include proiectarea, instalarea sistemului fotovoltaic și punerea în funcțiune a acestuia, cu respectarea tuturor cerințelor stabilite de legislația în vigoare.

Pentru a beneficia de suport la instalarea sistemelor fotovoltaice, instituțiile medicale trebuie să aibă un consum anual mediu de minim 150 MWh în ultimii trei ani, acoperișuri în stare tehnică bună, rețea electrică internă corespunzătoare, un electrician autorizat. La selectarea instituțiilor beneficiare se va lua în calcul și numărul de paturi pentru care a fost proiectată instituția, numărul total anual de pacienți, repartizarea egală în profil teritorial (Nord, Centru și Sud).

Cu un buget de 10 milioane de euro, Programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Acesta sprijină autoritățile publice din Republica Moldova și grupurile vulnerabile în contextul creșterii prețurilor la gazele naturale. Programul contribuie la reducerea vulnerabilității energetice printr-un program de încurajare a schimbării electrocasnicelor vechi cu unele noi, mai eficiente energetic, susținerea măsurilor de eficiență energetică în clădirile rezidențiale și instalarea panourilor fotovoltaice într-o serie de edificii publice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău