Uniunea Europeană cere Rusiei să respecte suveranitatea Kazahstanului
-
06 Ianuarie 2022 15:16
Uniunea Europeană a cerut joi Rusiei să respecte suveranitatea și independența Kazahstanului în contextul în care Rusia și aliații săi trimit forțe de menținere a păcii în țara central-asiatică, unde manifestațiile antiguvernamentale au degenerat în violențe soldate cu zeci de morți, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
De asemenea, Comisia Europeană, executivul UE, a făcut un apel la reținere adresat tuturor părților.
„Violența trebuie să înceteze. Cerem reținere tuturor părților și o soluționare pașnică a situației. Evident, UE este pregătită și dispusă să sprijine un dialog în țară”, a declarat un purtător de cuvânt al UE.
Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a afirmat că prezența trupelor străine în Kazahstan trebuie să fie privită cu prudență.
Pe de altă parte, Kazahstanul a anunțat joi că a suspendat temporar intrarea cetățenilor străini, potrivit ambasadei kazahe în Uzbekistan, citată de agenția de presă RIA.
Agenția de presă rusă TASS a citat Ministerul Sănătății kazah potrivit căruia în timpul protestelor din Kazahstan, intrate deja în a treia zi, au fost răniți peste 1.000 de oameni, dintre care 400 sunt spitalizați.
Postul public de televiziune din Kazahstan a relatat că 12 polițiști au murit în timpul ciocnirilor cu manifestanții la Almatî.
Revolta din Kazahstan a început pe fondul protestelor populației împotriva creșterii prețurilor gazului petrolier lichefiat (GPL), combustibil utilizat pe scară largă la automobile în țara central-asiatică. Ulterior, manifestanții au cerut retragerea totală a lui Nursultan Nazarbaev (81 de ani), care a demisionat în 2019, dar a rămas un personaj important în viața politică. Familia Nazarbaev controlează o mare parte din economia kazahă.