Uniunea Europeană caută să reechilibreze legăturile cu China în cadrul acordului de investiții

  • 30 Decembrie 2020 19:10
Uniunea Europeană caută să reechilibreze legăturile cu China în cadrul acordului de investiții

China și Uniunea Europeană au ajuns miercuri la un acord de investiții, care va oferi companiilor din blocul comunitar condiții mai bune de acces la piața chineză și va ajuta la repararea a ceea ce Europa apreciază a fi legături economice dezechilibrate, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Discuțiile se desfășoară de aproape șapte ani și probabil va mai dura încă un an până când acordul va intra în vigoare. El face parte din noua relația cu China, pe care UE o vede atât ca partener, cât și ca rival sistemic.

Firmele europene obțin permisiunea de a opera în China în sectoare ce includ mașinile electrice, spitalele private, imobiliar, publicitate, industria maritimă, servicii de cloud, sisteme de rezervări pentru călătoriile cu avionul și servicii de asistență la sol. Unele cerințe, prin care companiilor li se solicita să opereze ca parte a unor societăți mixte cu parteneri chinezi, vor fi ridicate.

China va interzice transferul forțat de tehnologie de la companiile străine, va interzice firmelor de stat să discrimineze investitorii străini și se angajează să fie mai transparentă în privința subvențiilor.

Acordul include angajamente privind modificările climatice și drepturile angajaților. Angajamentele sunt reciproce, dar piața UE este deja mult mai deschisă.

Bruxelles-ul a acordat unele concesii în domeniul energiei, dar a precizat că oferta sa către China constă în principal în garantarea deschiderii existente în acest sector.

Chiar dacă beneficiile evidente sunt reduse pentru Beijing, China nu ar fi semnat acordul fără promisiunea unor avantaje, a apreciat Hosuk Lee-Makiyama, director la organizația comercială ECIPE.

"Nici o putere majoră, și în nici un caz China, nu ar da ceva gratis, deci va fi un compromis. Nu este doar un acord", a apreciat Lee-Makiyama.

Bruxellesul și Beijingul au inițiat în anul 2014 negocierile privind acest acord, iar Comisia Europeană și-a reafirmat cu mai multe ocazii dorința de a-l încheia până la finele anului în curs, motiv pentru care i-a cerut Chinei în ultimele săptămâni să se angajeze în direcția unor progrese semnificative.

Din perspectiva UE, acordul are ca obiectiv îmbunătățirea accesului companiilor europene pe piața chineză și creșterea transparenței privind subvențiile publice în vederea asigurării unor condiții concurențiale echitabile.

Cele 27 de state membre ale UE au investit în medie 7,19 miliarde de euro pe an în China în ultimii 20 de ani. În trimestrul trei al anului în curs, Franța, Germania și Olanda au însumat aproximativ 80% din investițiile UE în China.

La rândul ei, China a investit în UE în medie 5,55 de miliarde de euro pe an în același interval de 20 de ani, Franța fiind principala țară de destinație a investițiilor chineze în blocul comunitar în trimestrul trei din 2020. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău