Unitatea de Integrare a Forțelor NATO din România a primit o nouă certificare

  • 19 Iunie 2019 17:46
Unitatea de Integrare a Forțelor NATO din România a primit o nouă certificare

Procesul de recertificare a Unității de Integrare a Forțelor NATO (NFIU) din România a fost finalizat, miercuri, la finalul unor evaluări făcute de experți militari români și internaționali, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit sursei citate, această recertificare, care reprezintă o responsabilitate națională și care are loc o dată la trei ani, 'demonstrează capacitatea NFIU de a facilita dislocarea rapidă a forțelor aliate pe teritoriul României'.

Documentele au fost semnate de reprezentanți ai structurilor implicate și de șeful echipei de evaluare, echipă coordonată de reprezentanți ai Comandamentului Forțelor Întrunite și având în compunere experți monitori ai NATO din cadrul comandamentului Diviziei Multinaționale de Sud-Est și Direcției Instrucție și Doctrină din Statul Major al Apărării.

'Deși Saber Guardian 19 a fost un exercițiu, vedem clar cum prezența NFIU în România și implicarea acestui comandament în fazele incipiente ale planificării contribuie semnificativ la îmbunătățirea timpilor de dislocare a forțelor aliate în România, dacă acestea vor fi activate', a afirmat colonelul Dorin Pleșcan, locțiitorul Direcției Instrucție și Doctrină din Statul Major al Apărării, prezent la ceremonie.

Procesul de recertificare a Unității de Integrare a Forțelor NATO România a început încă din luna martie a acestui an cu evaluarea procedurilor interne, a modului de cooperare și coordonare cu alte comandamente, structuri și agenții, precum și a sistemului de comunicații și informatică ce asigură conectivitatea cu NATO, dar și cu națiunea gazdă, România.

Partea a doua a procesului de recertificare a constat în evaluarea comandamentului pe timpul unei dislocări reale de forțe multinaționale în România. Astfel, evaluatorii au verificat modul în care personalul multinațional al NFIU este în măsură să faciliteze sprijinul logistic pe timpul marșului tactic al Regimentului 2 Cavalerie SUA, din garnizoana de bază situată în Vilseck, Germania, în România pentru a participa la exercițiul Saber Guardian 19, respectiv pe timpul desantului aerian în România al militarilor aparținând Brigăzii Aeropurtate 173 SUA, staționată în Vicenza, Italia, pentru a participa la exercițiul Swift Response 19.

'Timpii de reacție și dislocare a forțelor sunt critice pentru NATO. NFIU este un hub informațional și poate sprijini națiunea gazdă, forțele care se dislocă din afara României, dar și alte comandamente, cu expertiză care poate îmbunătăți mobilitatea pe cale navală, aeriană și terestră. NFIU este un comandament tânăr, dar a acumulat suficientă experiență și informații relevante care pot fi folosite atât de structurile naționale, cât și de cele multinaționale, în scopul eficientizării procesului de planificare și execuție al Alianței', a apreciat locotenent-colonelul Marius Chiriță, comandantul NFIU din România.

Unitatea de Integrare a Forțelor NATO din România a fost înființată în anul 2015, în urma deciziei politice luate la Summit-ul NATO din Țara Galilor, când a fost aprobat Planul de Reacție Rapidă. Misiunea acestui comandament este de a facilita dislocarea rapidă a forțelor NATO sau aliate pe teritoriul României. În cooperare cu națiunea gazdă, România, NFIU identifică din timp nevoile logistice și de transport ale acestor forțe, astfel încât dislocarea în regiune să se poată executa, la nevoie, în timp foarte scurt.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
3,29
Nori împrăștiați
Umiditate:93 %
Vint:3,6 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău