Unirea R. Moldova cu România, cerută în cadrul unui protest la Summitul de la Sibiu
-
09 Mai 2019 13:15
Aproape 30 de persoane au protestat, joi, în apropierea locului desfășurării Summitului UE din Sibiu, cerând liderilor europeni unirea României cu Republica Moldova, potrivit Agerpres.
"Mesajul nostru către președinte (Klaus Iohannis n.r.) și șefii de guvern din statele Uniunii Europene (...) este că la fel cum guvernul german s-a reunificat, la fel vrem și noi să ne unim, să nu mai avem graniță la Prut", a declarat, joi, George Simion, candidat independent la alegerile europarlamentare.
Protestatarii au afișat mesaje prin care cer unirea României cu Republica Moldova în toate limbile țărilor din Uniunea Europeană.
Acest protest este inițiat de către Platforma Unionistă Acțiunea 2012 și a fost autorizat de către Primăria Sibiu. Protestarii s-au strâns în fața sediului vechi al Primăriei Municipiului Sibiu, dar la distanță destul de mare de liderii europeni, care se află în sediul nou al primăriei, din Piața Mare.
Printre participanți s-a numărat și un bărbat care a afișat un mesaj împotriva președintelui Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că "nu dă dovadă de patriotism".
Joi, în timpul Summitului UE, au loc trei proteste autorizate, în alte locuri decât clădirea unde e reuniunea liderilor UE.