UNICEF evaluează cererea pentru imunizare la nivel de comunitate și familie

  • 13 August 2020 14:06
UNICEF evaluează cererea pentru imunizare la nivel de comunitate și familie

Biroul regional UNICEF a lansat un exercițiu în cinci țări, printre care și Republica Moldova, pentru a face o evaluare privind introducerea intervențiilor de stimulare a cererii pentru imunizare în politicile, programele și bugetele naționale.

Subiectul a fost discutat la o întrevedere a directorului general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Valentina Buliga, cu expertul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) Kaki Zoidze, care efectuează o misiune de evaluare cu referire la activitățile de imunizare, transmite IPN.

Expertul UNICEF a menționat că această evaluare are scopul de a estima cererea pentru imunizare la nivel de comunitate, familie etc. „În contextul în care peste tot în lume există curente anti-imunizare, care dezinformează opinia publică, e nevoie de mai multe eforturi din partea guvernelor pentru a promova beneficiile vaccinării pentru sănătatea publică”, a spus Kaki Zoidze, citat într-un comunicat de presă CNAM.

„Cu regret, în ultimi ani s-a schimbat atitudinea cu referire la imunizare, atât în alte țări, cât și în Republica Moldova. Părerile în societate sunt diferite. Totuși, majoritatea cetățenilor conștientizează importanța vaccinării pentru propria sănătate și pentru sănătatea publică”, a menționat directorul CNAM.

Expertul UNICEF urmează să prezinte ulterior autorităților recomandări privind componenta de imunizare și modele de a o integra pe viitor în buget.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Thu
1
Arhivă Radio Chișinău