Ungaria | Legea privind utilizarea dronelor, calificată drept o inițiativă de a reduce presa la tăcere (AFP)
-
07 Februarie 2021 16:35
După publicarea unor fotografii arătând proprietăți somptuoase deținute de apropiați ai premierului ungar Viktor Orban, acestea fiind imagini realizate cu ajutorul dronelor, guvernanții de la Budapesta tocmai au adoptat o lege, denunțată ca fiind destinată să obstrucționeze investigațiile mass-media, relatează duminică AFP.
Gabi Horn declară că, după apariția unuia dintre articolele sale cu privire la averea unui oligarh pe site-ul publicației Atlaszo, a crezut la început că a fost deschisă o anchetă de corupție, dar "s-a dovedit că de fapt noi am făcut obiectul unei sesizări pentru 'culegere ilegală de date'".
În cele din urmă, cazul a fost clasat fără urmări, dar la începutul lunii ianuarie a intrat în vigoare o nouă legislație pentru "protejarea vieții private și definirea normelor de securitate', în conformitate cu o directivă europeană, conform argumentației oficiale.
De acum înainte, difuzarea imaginilor cu reședințe luate cu dronă fără permisiunea proprietarului poate fi pedepsită cu un an de închisoare.
Acest text "complică sarcina celor care anchetează corupția și deturnarea banilor publici și a fondurilor europene", spune jurnalista Gabi Horn. Legea respectivă "vizează în mod clar reporterii curioși", adaugă ea.
"Vom continua, dar cu perspectiva puțin încântătoare a unor posibile proceduri penale", continuă ea, chiar dacă nu crede că judecătorii ar trimite jurnaliști după gratii dintr-un astfel de motiv.
De la revenirea în 2010 la putere a premierului suveranist Viktor Orban, impedimente serioase în calea libertății presei au fost constatate în această țară din Europa centrală, notează agenția franceză de presă.
Organizația Reporteri fără frontiere (RSF) a calificat controlul exercitat asupra mass-media din Ungaria "fără precedent în Uniunea Europeană'.
În acest peisaj cu tot mai multe restricții, unde "canalele oficiale aproape niciodată nu răspund solicitărilor", utilizarea dronelor s-a dovedit a fi deosebit de utilă, subliniază jurnalista ungară de 53 de ani.
Site-ul său a publicat mai multe înregistrări video realizate cu drona anul trecut, în special cu proprietăți ale tatălui și ginerelui premierului Orban.
Aceste clișee "cântăresc mai mult decât o mie de cuvinte: arată oamenilor obișnuiți dimensiunea șocantă a prosperității celor puternici', insistă Gabi Horn.
Pentru un articol despre Lorinc Meszaros, un prieten din copilărie și apropiat al lui Viktor Orban, ea a fost interogată de poliție, notează AFP. Acesta este astăzi cel mai bogat om din Ungaria, cu o avere estimată la 1,4 miliarde de euro, potrivit revistei Forbes, în timp ce firmele sale câștigă în mod regulat contracte de achiziții publice finanțate din fonduri de stat și europene.
Ungaria se situează pe ultimul loc în UE în ceea ce privește corupția, conform clasamentului ONG Transparency International, alături de România și Bulgaria.
AFP a solicitat un comentariu Ministerului Inovării și Tehnologiei (ITM) de la Budapesta, aflat la inițiativa textului respectiv de lege, dar nu a primit un răspuns.
"În multe cazuri, libertatea presei prevalează asupra sferei private și este o eroare să nu se fi ținut cont de acest element în lege", comentează avocata Monika Richlach, specialistă în protecția datelor.
Dincolo de cercul media, piloți de drone comerciale sau simpli amatori au denunțat această lege, apreciind că ea trece, cu mult, dincolo de normele europene. Bunăoară, noua lege face obligatorie înregistrarea oricărei drone înzestrată cu o cameră, precum și instruirea proprietarului acesteia, indiferent de greutatea dispozitivului.
Conform textului, cererea pentru solicitarea permisiunii din partea autorităților trebuie depusă cu 30 de zile înainte de zbor.
"Este mai strict decât în China!', exclamă indignat Balazs Kaplar, un fotograf care s-a întors recent de la Beijing, după 15 ani cât a stat acolo.
În prezent, puțini dintre cei aproximativ 10.000 de utilizatori de drone din Ungaria se conformează noilor reguli, spune Zoltan Helmeczi, proprietarul unui magazin din Budapesta care vinde aparate al brandului chinez DJI, o activitate în plină expansiune din 2018.
"O reglementare este necesară, dar aceasta este prea mult", reacționează comerciantul, a cărui afacere a fost afectată mai întâi de pandemie, iar apoi de această schimbare legislativă."Aceasta este tehnologia viitorului care ar trebui încurajată și nu obstrucționată', afirmă el în fața rafturilor pline de drone strălucitoare, într-un magazin în care nu prea întâlnești clienți.
Sursa: AGERPRES