UNESCO face apel la ''consolidarea'' cooperării regionale în lupta împotriva traficului de bunuri culturale

  • 15 Decembrie 2021 19:41
UNESCO face apel la ''consolidarea'' cooperării regionale în lupta împotriva traficului de bunuri culturale

UNESCO a făcut apel miercuri, la New Delhi, la o consolidare semnificativă a parteneriatelor internaționale și a cooperării regionale împotriva traficului ilicit de bunuri culturale, în timp ce Australia se pregătește să restituie Indiei 14 opere de artă, furate sau exportate ilegal, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Există o recunoaștere tot mai mare la nivel global a faptului că bunurile culturale, scoase ilegal din țara de origine, trebuie restituite", a declarat pentru AFP Eric Falt, directorul UNESCO pentru Asia de Sud, în cadrul unui seminar la New Delhi dedicat mijloacelor de combatere a traficului de bunuri culturale.

"Unul dintre instrumentele de care dispunem este Convenția UNESCO din 1970", ratificată de 141 de țări, a reamintit reprezentantul organizației, "însă parteneriatul internațional și cooperarea regională trebuie consolidate în mod semnificativ".

India, una dintre cele mai bogate țări din lume în ceea ce privește moștenirea culturală, a fost victima unui număr mare de furturi și jafuri de-a lungul anilor.

"Lucrăm mai mult ca oricând pentru a întâmpina restituirea anumitor obiecte (culturale) Indiei", a mai spus el, și "fiecare dintre aceste restituiri este importantă".

Premierul indian Narendra Modi, în timpul ultimei sale vizite în Statele Unite pentru Adunarea Generală a Națiunilor Unite, a obținut restituirea a 157 de bunuri culturale care au făcut obiectul comerțului ilicit, a amintit diplomatul.

Din ce în ce mai multe țări tind, în general, să restituie "voluntar" bunuri culturale, potrivit acestuia.

Australia, care "începe să acorde o mare atenție provenienței obiectelor aflate în prezent în colecțiile sale", este una dintre ele.

În acest context, Galeria Națională a Australiei din Canberra a anunțat în iulie restituirea, în 2022, a 14 bunuri culturale, care au fost furate, obiectul unor jafuri sau exportate ilegal.

Colecția care urmează să fie restituită constă în mare parte din "obiecte religioase și culturale", cu o valoare totală de circa 2,2 milioane de dolari, unele datând din secolul al XII-lea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

Arhivă Radio Chișinău