UNESCO a retras orașul Liverpool din lista patrimoniului mondial

  • 21 Iulie 2021 15:09
UNESCO a retras orașul Liverpool din lista patrimoniului mondial

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a retras miercuri orașul Liverpool din lista siturilor clasate în patrimoniul mondial din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port englezesc emblematic al erei industriale, informează AFP, citat de AGERPRES.

Un număr de 13 delegați ai Comisiei pentru patrimoniul mondial UNESCO, reunită într-o sesiune prezidată de China, au vota pentru declasarea acestui port din nord-vestul Angliei, inclus în 2004, și cinci împotrivă, adică mai mult decât majoritatea de două treimi necesară pentru declasarea unui sit.

Liverpool devine al treilea sit exclus din patrimoniul UNESCO, după decizii similare care au vizat sanctuarul de orix arabi din Oman în 2007 și valea râului Elba din Dresda (Germania) în 2009.

Motivul retragerii îl constituie planurile de reamenajare a portului, care includ imobile foarte înalte și un nou stadion de fotbal care riscă să-i ''deterioreze într-o manieră ireversibilă'' patrimoniul, a afirmat comitetul UNESCO.

Liverpool a fost clasat în patrimoniul mondial UNESCO după o reabilitare ambițioasă a zonei de chei în urma deceniilor de degradare.

Orașul trupei Beatles

Port de plecare pentru milioane de migranți irlandezi și britanici, precum și a sclavilor africani, orașul, cu un bogat patrimoniul muzical, este totodată orașul natal al trupei Beatles: o istorie care a întărit ''caracterul distinctiv și spiritul unic'' al Liverpool, potrivit UNESCO.

Cu toate acestea, Consiliul internațional al monumentelor și siturilor, care oferă consultanță UNESCO, a ''solicitat deja în mai multe rânduri'' guvernului britanic să furnizeze garanții mai solide referitoare la viitorul orașului, care figurează din 2012 pe lista patrimoniului în pericol.

Însă proiectele de amenajări au continuat până în măsura în care orașul și-a pierdut autenticitatea. Noul stadion al clubului de fotbal Everton - aprobat de guvern fără o dezbatere publică - constituie ''cel mai recent exemplu al unui proiect major cu totul contrar'' obiectivelor UNESCO, a adăugat consiliul.

Mai multe țări, printre care Australia, a cărei Mare Barieră de Corali este amenințată la rândul său cu declasarea, s-au pronunțat împotriva retragerii orașului Liverpool de pe listă, argumentând că ar fi vorba despre o măsură ''radicală'' în plină pandemie de coronavirus. Brazilia, Ungaria și Nigeria au solicitat de asemenea ca decizia să fie amânată cu un an, pentru a oferi mai mult timp noului consiliu municipal ales în luna mai.

Apartenența la patrimoniul mondial constituie un avantaj pentru turism și încurajează guvernele să-și protejeze comorile culturale și naturale. Dar statutul nu este unul permanent, iar aceste situri pot de asemenea să fie excluse sau avertizate că riscă să fie excluse.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău