Una dintre victimele naufragiului din Marea Neagră a fost transportată cu elicopterul în România
-
11 Martie 2021 19:31
Cetățeana Ucrainei, rănită în naufragiul navei "Volgo Balt 179" din Marea Neagră, se află în stare critică și a fost transportată cu un elicopter al Forțelor Maritime Militare Române la un spital din orașul Constanța, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.
"Volgo Balt 179: Marina română a trimis un elicopter pentru transportarea ucrainencei aflată în stare gravă la un spital din Constanța. Restul marinarilor salvați se află la bordul navei române de salvare GSP Falcon. Starea lor este satisfăcătoare" - a declarat diplomatul pe contul său de Twitter.
Oleg Nikolenko a adăugat că la locul incidentului continuă căutările unui alt membru al echipajului. Anterior, diplomatul a confirmat că la bordul navei se aflau 13 cetățeni ucraineni, din care zece persoane au fost salvate, două și-au pierdut viața, iar o alta este dispărută.
Menționăm că nava de marfă "Volgo Balt 179", sub pavilionul Insulelor Comore, a părăsit orașul Rostov-pe-Don la 6 martie și trebuia să ajungă la Constanța în seara zilei de joi. Nava cu portul de origine la Nikolaev (în Ucraina) a suferit catastrofa la aproximativ 100 kilometri de țărmul României. Conform informațiilor mass-media locale, nava transporta cărbune. Serviciul de presă al "RosMorReciflot" (Agenția Federală rusă de Transport Maritim și Fluvial) a declarat că nava de marfă scufundată aparține unei companii estoniene, iar echipajul este format din cetățeni ai Ucrainei.
Sursa: RADOR