Un volum dedicat Mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei, lansat la Chișinău

  • 09 Februarie 2017 07:53
Un volum dedicat Mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei, lansat la Chișinău

Un volum dedicat Mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei a fost lansat miercuri, 8 februarie, la Chișinău. Cartea conține publicistica și lucrările științifice și dogmatice ale mitropolitului, unul dintre primii clerici din Basarabia ce a introdus serviciul divin în limba română. 

Cartea intitulată „Mitropolitul GurieOperă zidită în destinul Basarabiei”, face parte dintr-o trilogie și a fost pregătită timp de mai mulți ani pentru a vedea lumina tiparului. Volumul conține și abecedarul realizat de Mitropolitul Gurie la începutul secolului trecut, pentru care a fost surghiunit de autoritățile țariste. Doctorul și conferențiarul universitar, Silvia Grossu, care a îngrijit ediția, povestește că multe dintre cărțile tipărite din puținii bani ai mitropolitului erau interzise.

A fost carte de învățătură, prima carte didactică pregătită și editată aici pentru seminarii și școlile duhovnicești, dar nu a fost posibil să fie acceptată, deoarece s-a opus episcopul de atunci, un colonel rus în rezervă, care a considerat că ea promovează românismul și poate să fie dăunătoare basarabenilor, de aceea cărțile lui nu au fost puse în circulație”.

Strănepotul Mitropolitului Gurie Grosu, Igor Grossu, povestește că a aflat târziu despre relațiile de rudenie pe care le are cu primul titular al Mitropoliei Basarabiei după 100 de ani de ocupație rusă.

Eu știam, pur și simplu, că sunt nepotul preotului din sat, Andrei Grosu, care era fratele lui Gurie Grosu. Despre Gurie am aflat abia în anul doi de facultate, când tata mi-a povestit mai multe și când în podul casei am găsit niște fotografii mari, de epocă. Era chiar și o fotografie din 1905, cu seminariștii din Chișinău. Noi, împreună cu soția, am ținut cu tot dinadinsul să mergem la București să ne căutăm rudele. Dar nu aveam nicio adresă. A fost un hazard, am luat cartea de telefoane din București și la numele Grosu am luat adresele și am început a merge așa, la întâmplare. Vreo 10-12 adrese au fost ratări, apoi la a 13 adresă mi-am găsit o mătușă și ea a început să ne spună mai multe despre rudele noastre”.

O altă rudă a mitropolitului Gurie, Paulina Postorncă, povestește cu mândrie despre descendența sa:

„Străbunica mea, Agripina, era soră cu Gurie Grosu, însă născută din a doua căsnicie a străbunicii Ecaterina. Tatăl meu era nepotul lui Gurie Grosu și noi ne mândream cu asta. Însă, copilăria mea a fost în epoca ceea când nu se spunea despre asta, pentru că era o frică mare. Mai sunt verișori, alți descendenți, care în acele timpuri grele au nimerit în Gulag-ul sovietic, numai pentru că cineva le-a spus că ei se trag din acest neam. Așa că în familie se vorbea în șoaptă despre Gurie Grosu. Se vorbea că era un om foarte bun, blând, exemplu în toate”.

Mitropolitul Gurie Grosu este primul mitropolit român al Basarabiei și cel care a consfințit actul Unirii Basarabiei cu România, în 1918. Gurie Grosu s-a născut în anul 1877 în satul Nimoreni, județul Lăpușna, într-o familie de preoți. A urmat cursurile școlii primare la mănăstirea Curchi, apoi seminarul din Chișinău, pe care l-a absolvit printre primii. Studiază la academia teologică ortodoxă din Kiev. Revine în Basarabia în anul 1902 și participă la opera de renaștere națională a românilor din aici.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
6,63
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
5
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău