Un vaccin pentru malarie testat cu succes în Burkina Faso ar putea fi o descoperire medicală uriașă
-
23 Aprilie 2021 16:11
Un vaccin pentru malarie dezvoltat de Universitatea Oxford a arătat o eficacitate de 77% în primele teste pe subiecți umani și ar putea fi o descoperire uriașă în lupta împotriva bolii, informează BBC. Malaria ucide peste 400.000 de oameni în fiecare an, majoritatea copii din Africa Subsahariană, scrie Digi24.ro
Multe vaccinuri au fost testate în decursul anilor, însă niciunul n-a avut rezultatele așteptate. Cercetătorii spun că vaccinul ar putea avea un impact major asupra sănătății oamenilor, potrivit Digi24.ro
Testat pe 450 de copii din Burkina Faso, vaccinul s-a dovedit a fi sigur și a prezentat o eficacitate ridicată la 12 luni de la data administrării. Un test derulat pe 5.000 de copii cu vârste cuprinse între cinci luni și trei ani va avea loc în patru țări africane, pentru a confirma descoperirile actuale.
Malaria este o boală periculoasă provocată de paraziții transmiși oamenilor prin înțepăturile țânțarilor. Deși poate fi prevenită și se poate trata, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că au existat peste 229 de milioane de cazuri în 2019, soldate cu 409.000 de morți.
Malaria debutează cu simptome precum febră, dureri de cap și frisoane, iar fără tratament poate progresa rapid și duce deseori la decesul bolnavului.
O potențială descoperire fără precedent
Adrian Hill, directorul Institutului Jenner și profesor de vaccinologie la Universitatea Oxford, co-autor al studiului, este de părere că vaccinul dezvoltat este primul care să atingă ținta de eficacitate de 75% a Organizației Mondiale a Sănătății.
Cel mai eficient vaccin pentru malarie existent a prezentat o eficacitate de doar 55% în testele efectuate pe copii africani.
Testele asupra vaccinului pentru malarie dezvoltat de Universitatea Oxford au început în 2019, cu mult timp înaintea apariției coronavirusului, iar echipa de la Oxford a creat vaccinul său pentru Covid-19 pe baza cercetărilor asupra malariei, a spus Hill.
Potrivit acestuia, realizarea vaccinului pentru malarie a durat mai mult pentru că există mii de gene în malarie, față de aproximativ 12 în coronavirus, și este nevoie de un răspuns puternic al sistemului imunitar pentru a combate boala.
"Este o mare provocare tehnică", spune Hill. "Marea majoritate a vaccinurilor nu au funcționat pentru că este foarte dificil".
Cu toate acestea, profesorul Hiil spune că rezultatele testului din Burkina Faso arată că vaccinul "are potențialul de a avea un impact major asupra sănătății publice".
Într-un studiu care urmează să fie publicat în jurnalul medical The Lancet, echipa care include cercetători de la Oxford, Nanoro (Burkina Faso) și SUA, a expus rezultatele testelor cu R21/Matrix-M, în timpul cărora au fost administrate doze mici și mari în perioada mai-august, înaintea vârfului sezonului de malarie.
Vaccinul a arătat o eficacitate de 77% în grupul cu doze mari și 71% în grupul cu doze mici.
Halidou Tinto, profesor de Parazitologie și principalul cercetător implicat în teste de la unitatea de cercetare din Nanoro (Burkina Faso), a spus că rezultatele sunt "foarte interesante" și arată "o eficacitate fără precedent".
"Așteptăm cu nerăbdare faza a treia a testelor pentru a demonstra siguranța vaccinului la scară largă și datele privind eficiența pentru vaccinul de care regiunea are mare nevoie", a spus Tinto.
Institutul Serum din India, care a produs vaccinul, spune că se așteaptă la livrări de peste 200 de milioane de doze după ce serul este aprobat de autorități.
Malaria este una dintre principalele cauze ale mortalității la copii în Africa și profesorul Charlemagne Ouédraogo, ministrul Sănătății din Burkina Faso, a spus că noile date arată că un nou vaccin pentru malarie ar putea aprobat "în anii următori".