Un urs a intrat în mai multe case din Harghita, a băut afinată și a adormit sub un molid
-
29 Martie 2018 15:24
În cinci gospodării și în mai multe case de vacanță a dat iama un urs din Harghita, patru nopți la rând. Căuta hrană, iar localnicii, speriați, au cerut ajutorul vânătorilor.
După ce au depus și mai multe plângeri la poliție, au formulat și o cerere către ministrul Mediului, pentru recoltarea exemplarului de urs, arată Informația Harghitei.
Directorul Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Zetelaka és Társai”, Benke József, susține că nu este pentru prima dată când localnicii sunt terorizați de acest urs. Anul trecut s-a întâmplat la fel în comuna Suseni.
”Este vorba despre un urs de talie medie, recidivist, care și anul trecut a intrat în casele localnicilor și a făcut pagube însemnate, să nu mai vorbim de spaima pe care o bagă în oameni. Sâmbătă a intrat în două case locuite, s-a dus direct în cămară și a mâncat ce a găsit, de la zahăr și bomboane, până la carne pusă la păstrat în untură. Unul dintre gospodari mi-a povestit că dormea la mansardă, când a intrat ursul. A a auzit zgomot jos, a văzut animalul, dar nu a îndrăznit să coboare”, a declarat Benke József.
De aici, ursul a mers la o altă casă, iar de la aceea la o locuință de vacanță, în care a pătruns după ce a spart un geam. Animalul a scotocit prin sertare, dulapuri și frigider. Din fericire, cabana era goală. Abia în ziua următoare vecinii au descoperit dezastrul lăsat în urmă și au văzut urmele animalului în zăpadă. Și se pare că această casă de vacanță nu este singura devastată de animalul înfometat. Localnicii vorbesc de zece astfel de construcții.
„Pour la bonne bouche”, ursul sătul s-a tratat cu „o sticlă de afinată”, a mai spus directorul Asociației „Zetelaka és Társai”, „apoi, au povestit sătenii, s-a dus pe deal și s-a culcat sub primul molid care i-a ieșit în cale”.
Lăsând la o parte comicul situației, ursul a băgat spaima în oamenii din zonă.
„De cum se lasă întunericul, nimeni nu îndrăznește să iasă afară. S-a întâmplat că ursul a intrat și de șapte ori în aceeași casă. Deocamdată, pagubele nu sunt mari, a omorât trei oi și mai multe găini, că atât găsește acum.
Dar ne așteaptă o primăvară grea și o vară cruntă, cu multe vite omorâte și cu atacuri în gospodării. Deocamdată merg în gospodării, pe urmă, când ies animalele la păscut, problema se mută pe pășune, iar promisiuni pentru cota de recoltare la urși sunt abia pentru toamna viitoare”, s declarat șeful pădurarilor din zona Zetea.
Benke József a spus că asociația de vânătoare și autoritățile locale au cerut încă de anul trecut o autorizație pentru recoltarea acestui exemplar periculos. În urmă cu 2 luni au solicitat-o din nou. Până acum nu au primit încă un răspuns.
Sursa: Digi24