Un turist danez a supraviețuit după ce a fost atacat de un crocodin de 2,5 metri
-
07 Noiembrie 2016 13:18
Un turist danez, care a dorit să fotografieze un crocodil în Australia de Vest, a alunecat în lac și a fost atacat de reptilă. Incidentul a avut un final fericit, întrucât bărbatul a scăpat doar cu răni ușoare, în urma incidentului.
Johnny Bonde, în vârstă de 27 de ani, se plimba în apropiere de Lacul Kununurra, situat în vestul Australiei, când a observat în apă un crocodil. "M-am oprit pe marginea lacului și îmi amintesc doar faptul că am alunecat în apă, ajungând direct pe spatele crocodilului. Reptila m-a prins cu dinții și a început să mă scuture" - a relatat cotidianul "West Australian", citând declarația bărbatului. "Am văzut apă în jurul meu și am simțit durere în zona brațului, care nu a fost chiar atât de gravă.
Mai mare a fost sperietura", a adăugat bărbatul. Turistul danez a suferit răni la brațul drept, care i-au fost tratate la un spital din regiunea Kununurra. Într-un alt interviu, Bonde a precizat că se simte prost și înțelege de ce a fost mușcat de crocodilul de 2,5 metri.
"Dacă cineva ar veni peste mine pe la miezul nopții, m-ar enerva și pe mine" - a menționat turistul danez pentru cotidianul "Sunday Times" din Perth. În Australia există două specii de crocodili: cel de mare și cel de apă dulce. Ambele specii trăiesc în regiunea de nord a țării, în timp ce crocodilul de mare poate ajunge la lungimea de șapte metri, cel de apă dulce poate avea 2,5 metri. Niciuna dintre cele două specii nu atacă omul.