Un summit UE sub tensiune, cu varianta Omicron și Rusia puncte principale pe agendă

  • 16 Decembrie 2021 18:23
Un summit UE sub tensiune, cu varianta Omicron și Rusia puncte principale pe agendă

Liderii europeni au subliniat urgența vaccinării împotriva COVID în contextul răspândirii tot mai accentuate a variantei Omicron în cadrul summitului de joi de la Bruxelles, unde intenționează de asemenea să facă front comun pentru a descuraja Rusia să comită un eventual atac împotriva Ucrainei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Extinderea vaccinării la toate persoanele și administrarea de doze de rapel sunt cruciale și urgente", au precizat liderii UE în concluziile adoptate la finalul unei dezbateri privind propagarea acestei noi variante a coronaviruslui, care îngrijorează odată cu apropierea sărbătorilor de la sfârșit de an.

Omicron ar putea deveni varianta dominantă în Europa până la mijlocul lui ianuarie, potrivit Comisiei Europene.

"Este o cursă contracronometru", a comentat prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis la sosire.

Circa 67% din populația europeană este vaccinată cu schema completă, însă această rată este sub 50% în trei țări (Bulgaria, România și Slovacia), iar Croația este cu puțin peste acest prag (50,4%).

În ceea ce privește călătoriile, apariția variantei Omicron a afectat certificatul sanitar european instituit de UE în această vară pentru a le permite europenilor să se deplaseze mai liber în blocul comunitar, fără a li se impune teste sau carantină.

Anumite țări europene, precum Irlanda, Portugalia, Italia și Grecia, impun de acum călătorilor europeni, chiar vaccinați, să prezinte un text negativ pentru a putea intra pe teritoriul lor.

Franța a restabilit exigența unor "motive imperioase" pentru călătorii care provin sau care se îndreaptă spre Regatul Unit, unde a crescut spectaculos numărul contaminărilor cu noua variantă Omicron.

În pofida acestor decizii unilaterale, liderii au subliniat "importanța unei abordări coordonate asupra validității certificatului COVID al UE" și doresc ca restricțiile decise "să nu submineze buna funcționare a pieței interne și să nu afecteze în mod disproporționat libertatea de circulație".

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina sunt celălalt dosar dominant al summitului. În contextul riscului unui nou conflict între Moscova și Kiev, Comisia Europeană a pregătit un pachet de opțiuni de sancțiuni suplimentare în caz de agresiune rusă, fără a-l dezvălui însă.

"Rusia trebuie să dezamorseze tensiunile și să evite orice acțiune agresivă împotriva Ucrainei, pentru că suntem uniți în susținerea suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei și orice acțiune agresivă va avea un cost politic ridicat", a avertizat șeful diplomației europene Josep Borrell la sosire.

"Dispunem de suficiente instrumente pentru a pune capăt comportamentului agresiv al Rusiei", a estimat președintele lituanian Gitanas Nauseda.

"Vom reafirma că inviolabilitatea frontierelor este unul dintre fundamentele esențiale ale păcii în Europa și că toți împreună vom face totul pentru a o proteja", a dat asigurări cancelarul german Olaf Scholz, care participă la primul său summit european.

Liderii europeni au încercat miercuri, cu prilejul unei reuniuni cu cinci foste republici sovietice între care și Ucraina, să relanseze negocierile cu Moscova pentru a aplana tensiunile.

"Cred cu fermitate că trebuie să discutăm cu dl. Putin pentru a găsi o soluție la subiectele Belarus și Ucraina", a pledat joi premierul luxemburghez Xavier Bettel.

Criza energiei, pe fondul creșterii prețurilor, se află și ea agendă, chiar dacă nu este așteptată nicio decizie. Răspunsul care ar trebui dat crizei divizează țările. Unele dintre ele, precum Franța și Spania, pledează pentru o reformă a pieței europene de electricitate, dar majoritatea statelor sunt reticente, întrucât estimează că criza este conjuncturală și consideră că măsurile naționale de susținere pentru consumatori sunt mai eficiente.

Pe agendă se află și migrația, în contextul afluxului recent de refugiați la frontierele a trei țări europene, de a cărui orchestrare este acuzat Belarus, dar și al dorinței Celor 27 de a limita fluxurile migratorii aplicând "planuri de acțiune" împreună cu o serie de țări de origine și de tranzit.

La dineu va fi invitată președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, pentru o dezbatere privind situația economică în Europa și impactul posibil al noii variante de coronavirus asupra relansării.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău