Un studiu va determina nivelul de răspândire a COVID-19 și a hepatitelor virale

  • 09 Decembrie 2020 13:25
Un studiu va determina nivelul de răspândire a COVID-19 și a hepatitelor virale

În Republica Moldova, a fost lansat un studiu ce va determina nivelul de răspândire a infecției COVID-19 și a hepatitelor virale. Șase mii de persoane, de diferite vârste, vor fi testate la prezența anticorpilor în organism. Cercetarea va fi efectuată în 79 de instituții medicale, transmite IPN cu referire la un buletin informativ al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Persoanele vor semna un acord informat de participare și li se va preleva sânge venos pentru obținerea datelor exacte.

Rezultatele studiului vor determina nivelul real de răspândire a infecției COVID-19 și a hepatitelor virale B și C. Realizarea studiului va fi coordonată la nivel național de o echipă din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică. În fiecare raion și municipiu a fost desemnat un coordonator - medic epidemiolog, iar în fiecare instituție primară - medic de familie și o asistentă medicală.

Investigațiile de laborator vor fi realizate în cadrul laboratorului de referință al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Informațiile despre răspândirea infecțiilor vor ajuta la identificarea soluțiilor și măsurilor de sănătate publică în controlul și prevenirea COVID-19 și a hepatitelor virale. Proiectul se desfășoară cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății și a Institutului Robert Koch din Germania.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău