Un șef de la Ialoveni-Gaz, reținut în flagrant de CNA pentru o mită de 40 000 de lei

  • 07 Februarie 2020 13:01
Un șef de la Ialoveni-Gaz, reținut în flagrant de CNA pentru o mită de 40 000 de lei

Inginerul-șef al „Ialoveni-Gaz” a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuit de luare de mită.

Acesta ar fi pretins și primit, sub controlul CNA, 40 000 de lei de la un bărbat pentru a diminua amenda, pe care urma acesta s-o achite, pentru provocarea unei scurgeri de gaze naturale.

Potrivit denunțătorului, în urma unor săpături pe care le-a efectuat în ziua de 29 ianuarie 2020 în localitatea Micăuți, a fost deteriorată o conductă de gaze, cazul ajungând în atenția responsabililor de la Ialoveni-Gaz. „Deși a înlăturat defecțiunea din resurse proprii, denunțătorul a fost chemat de inginerul-șef al întreprinderii și somat să achite 116 000 de lei pentru prejudiciile cauzate, fără însă a-i prezenta un calcul oficial. Din spusele acestuia,  angajatul Ialoveni-Gaz i-ar fi propus o altă soluție - să achite în casieria întreprinderii 33 000 de lei pentru daunele provocate și 40 000 de lei să-i dea lui, ca mulțumire pentru că i-ar fi scăzut suma amenzii”, se arată într-un comunicat al CNA.

Pe acest caz a fost inițiată o urmărire penală pentru luare de mită. În urma transmiterii sumei de 40 000 de lei, inginerul-șef a fost prins în flagrant și reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o  amendă în mărime de la 2350 la 4350 unități convenționale sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 7 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: De la ABC la BAC
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău