Un reporter și un cameraman de la ToloNews au fost bătuți de talibani

  • 26 August 2021 15:28
Un reporter și un cameraman de la ToloNews au fost bătuți de talibani

Un reporter și un cameraman de la ToloNews, postul afgan de știri, au fost bătuți de talibani în timp ce filmau un material despre creșterea ratei șomajului în Kabul, relatează BBC, citat de HotNews.ro.

Ziar Yaad și Baes Majidi filmau șomeri și muncitpri din zona Shahr-e-New a capitalei când au fost agresați fizic de talibani, „din motive neclare”, a transmis postul de televiziune, potrivit sursei citate.

”Le-am arătat legitimațiile de reporteri, însă au veni, ne-au pălmuit și ne-au bătut cu armele”, a spus Ziar Yaad.

”Mi-au luat telefonul mobil și echipamentul”.

Mai mulți jurnaliști au fost bătuți și hărțuiți de când talibanii au preluat controlul asupra țării, pe 15 august, a scris ToloNews, care l-a citat pe Ahmadullah Wasiq, adjunctul comisiei culturale a talibanilor, spunând că incidentul cu Yaad și Majidi a fost luat în serios și va fi anchetat

”Vom investiga, de asemenea, și vom rezolva orice problemă pe care o vor întâmpina jurnaliștii”, a mai spus el.

Vineri, talibanii care vânează jurnaliștii ce colaborează cu mediile internaționale au împușcat mortal un membru al familiei unui jurnalist Deutsche Welle și au rănit grav un altul.

Talibanii au efectuat operațiuni de căutare a jurnalistului din ușă în ușă și au ucis în cele din urmă una dintre rudele acestuia. Jurnalistul căutat nu se mai află în Afganistan și lucrează în Germania. În descinderea lor, talibanii au rănit grav o altă rudă, în timp ce cel puțin alți trei ziariști DW sunt vânați.

Directorul-general al DW Peter Limbourg a condamnat incidentul, comentând că uciderea cetățenului respectiv arată încă o dată riscul teribil la care sunt expuși angajații din Afganistan și familiile lor. "Este evident că talbanii au început deja vânătoarea de jurnaliști, atât în Kabul, cât și în provincii. Nu prea mai avem timp”, a declarat el.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău