Un portret al lui Confucius, descoperit într-un mormânt cu o vechime de peste 2.000 de ani

  • 17 Noiembrie 2015 13:26
Un portret al lui Confucius, descoperit într-un mormânt cu o vechime de peste 2.000 de ani

Arheologii chinezi au anunțat descoperirea unui portret al faimosului înțelept chinez Confucius (551 î.Hr -479 î.Hr.) într-un mormânt cu o vechime de cel puțin 2.000 de ani din Jiangxi (sud-estul Chinei), la 14 noiembrie, indică ediția în franceză a publicației britanice Huffington Post.Cercetătorii au reconstruit o placă lăcuită ruptă, descoperită în…

Arheologii chinezi au anunțat descoperirea unui portret al faimosului înțelept chinez Confucius (551 î.Hr -479 î.Hr.) într-un mormânt cu o vechime de cel puțin 2.000 de ani din Jiangxi (sud-estul Chinei), la 14 noiembrie, indică ediția în franceză a publicației britanice Huffington Post.

Cercetătorii au reconstruit o placă lăcuită ruptă, descoperită în camera principală a mormântului. Aceasta este compusă din două portrete, dintre care unul ar aparține celebrului înțelept, a indicat postul de televiziune China Xinhua, într-un videoclip postat pe contul său Twitter. Analize suplimentare sunt în prezent așteptate pentru a dovedi autenticitatea acestuia.

'Caracterele chinezești conțin numele lui Confucius, al tatălui său, Shu Lianghe, și al unuia dintre discipolii săi preferați, Yan Hui. Aceste nume sunt dovada faptului că cel puțin unul dintre cei doi bărbați pictați pe placă este Confucius însuși', a declarat, pentru Xinhua, Zhang Zhongli, șeful adjunct al echipei care a executat săpături.

Pe placa restaurată, cu dimensiunile de 50-60 centimetri pe 70-80 centimetri, sunt vizibile o serie de detalii, cum ar fi colierele sau veșmintele purtate de cei pictați, a precizat acesta.

'Aceasta ar fi primul portret al vechiului înțelept descoperit până acum', a indicat Xin Lixiang, șeful echipei de excavări și unul dintre cei mai importanți specialiști chinezi în dinastiile Qin și Han.

Până în prezent, cea mai veche reprezentare a lui Confucius se găsește într-o pictură murală din camera unui mormânt descoperit în județul Dongping, din provincia Shandong (estul Chinei).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău