"Un omagiu potrivit pentru un rege". Anunțul decesului actorului Chadwick Boseman este cea mai apreciată postare din istoria Twitter

  • 30 August 2020 09:20

Twitter a anunțat, sâmbătă, că postarea în care este anunțat decesul lui Chadwick Boseman, actorul care l-a jucat pe Black Panther, este cea mai apreciată din toate timpurile. Tweetul a fost apreciat de peste 6 milioane de ori în 24 de ore, potrivit unui comunicat transmis de companie.

„Cel mai apreciat tweet din istorie. Un omagiu potrivit pentru un rege. #WakandaForever”, a fost mesajul postat de Twitter.

„Fanii se reunesc pe Twitter pentru a celebra viața lui Chadwick Boseman, iar Tweetul transmis de pe contul său aseară este acum cel mai apreciat Tweet din toate timpurile de pe Twitter”, a transmis compania într-un comunicat, citat de Mediafax.

Twitter a anunțat și că a reintrodus emoji-ul #BlackPanther pentru ca fanii să poată urmări și să vorbească despre moștenirea lăsată de acesta.

Boseman a murit vineri, în locuința sa din Los Angeles, după ce s-a luptat mai mulți ani cu un cancer la colon. Ultimul tweet a dat detalii despre diagnosticul medical al lui Boseman și o declarație din partea familiei actorului.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:1,54 m/s
Thu
-1
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Arhivă Radio Chișinău