Un om de afaceri a fost denunțat de un inspector al SFS, după ce acesta i-ar fi propus 60 000 de lei drept mită
-
09 Decembrie 2020 11:20
Directorul unei întreprinderi, specializate în producția de lămpi electrice și echipamente de iluminat, a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, după ce acesta a fost denunțat de un inspector al Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit denunțului, omul de afaceri i-ar fi propus 60 000 de lei pentru a trece cu vederea mai multe nereguli, depistate în urma unui control.
CNA precizează, într-un comunicat, că inspectorul Direcției control fiscal a SFS ar fi constatat, în cadrul verificărilor, că întreprinderea nu ar fi achitat taxe și impozite la stat în valoare de peste 2 000 000 de lei. Ca să nu reflecte în actul de control această sumă și să indice o valoare diminuată, omul de afaceri i-ar fi propus funcționarului 60 000 de lei.
În acest caz a fost inițiată o urmărire penală pentru corupere activă. În prezent, omul de afaceri se află în izolatorul CNA, fiind reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.