Un olandez, cercetat penal pentru trafic de copii, extrădat în R.Moldova
-
10 Septembrie 2019 18:43
Un cetățean al Olandei a fost extrădat din Georgia în Republica Moldova. Acesta este învinuit de trafic de copii, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 2015-2018, în cadrul unei rețele internaționale, transmite IPN.
Procuratura Generală menționează într-un comunicat de presă că învinuitul a profitat de situația financiară grea a unor familii dintr-o localitate din sudul țării, astfel încât să le câștige încrederea. Acesta își selecta copii cu vârsta de până la 14 ani, cărora le oferea bunuri, dar și le facilita financiar participarea la distracții.
Bărbatul îi invita pe copii la domiciliul său din aceeași localitate, dar și din România. Acolo, împreună cu alte persoane neidentificate, îi supunea exploatării sexuale necomerciale. Iar așa cum aceștia au devenit dependenți de ajutorul învinuitului, nu percepeau caracterul real al celor întâmplate.
Pentru infracțiunile de care este învinuit, cetățeanul Olandei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 ani sau detenție pe viață.