FOTO | Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei lansează a 16-a ediție a campaniei „Masa Bucuriei”

  • 13 Martie 12:03
FOTO | Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei lansează a 16-a ediție a campaniei „Masa Bucuriei”

Ieri, 12 martie 2025, Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a lansat cea de a 16-a ediție a campaniei de Paști „Masa Bucuriei”. Este vorba despre cel mai longeviv proiect național de solidaritate socială în sprijinul bătrânilor și oamenilor nevoiași.

Evenimentul de lansare s-a desfășurat la Cantina Socială Mobilă „Aproape de Aproapele”, serviciul social unde zilnic beneficiază de o masă caldă bătrânii rămași singuri pe lume.

În cadrul acțiunii de lansare, au participat tineri voluntari, studenți și elevi de la 3 instituții de învățământ (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, LLMTI “Socrate”, Instituția Publică Liceul Teoretic “Ion Creangă”, municipiul Chișinău), alături de cei 150 de beneficiari ai cantinei. Grație implicării tinerilor, pe lângă masa caldă distribuită tradițional la cantină de Diaconia, beneficiarii au primit gustări dulci, fructe, îmbrățișări si mesaje de sprijin din partea tinerilor.

 

Igor Belei, director executiv Diaconia:

„Am ales să lansăm Campania de Paști „Masa Bucuriei” din acest an la Cantina Socială Mobilă, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la nevoia de implicare. Campania „Masa Bucuriei” nu este doar despre produse alimentare, ci și despre educație și solidaritate. De aceea, implicăm mereu tinerii, pentru că ei sunt niște eroi care aleg să-și dăruiască o zi din viața lor celor aflați în situații de vulnerabilitate. Prin conștientizare și implicare, putem dărui bătrânilor grijă și speranță, recunoștință pentru că ieri au fost cei care au avut grijă de noi.”

Carmen-Emilia Pînzaru, studentă Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”:

„Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a ales să se alăture Campaniei „Masa Bucuriei” pentru a oferi un strop de speranță celor aflați în nevoie. Deja de 14 ani suntem alături de Diaconia și promovăm faptele bune.”

 

Ina Vacarenco, director adjunct pentru educație, IPLT Ion Creangă: 

„Instituția Publică Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău s-a mobilizat pentru a-i ajuta pe cei mai triști decât noi. Copiii au fost foarte entuziasmați și cu mare drag s-au implicat în susținerea bătrânilor.”

Ionela Știrbu, coordonator senatul elevilor Liceul de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate”:

„Liceul de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate” a decis să se implice în această campanie pentru a aduce un zâmbet pe fața bătrânilor rămași singuri. Am lansat în liceu sloganul „Dăruiește un măr, bucură un bătrân”, iar copiii s-au arătat generoși și s-au implicat activ. Ne-a plăcut această inițiativă și cu siguranță ne vom implica și în alte campanii lansate de Diaconia.”

 

Tradițional, campania „Masa Bucuriei” culminează printr-o colectă națională de produse alimentare. În acest an, evenimentul va avea loc în data de 12 aprilie, sâmbăta Floriilor, atât în Chișinău, cât și în circa 25 de localități din întreaga țară. Datorită sutelor de voluntari și generozității donatorilor, în colecta națională se adună tone de alimente, care pe parcursul întregului an se transformă în prânzuri calde pentru beneficiarii Centrelor Parohiale și a Cantinelor Sociale din cadrul Mitropoliei Basarabiei și organizațiilor partenere implicate în campanie. 

În 2024, grație mobilizării comunității și implicării a peste 1000 de voluntari, au fost colectate un record de 57.811 kg de produse. Proiectul s-a desfășurat în 103 magazine din Chișinău și alte 25 de localități din țară. Doar în cadrul Cantinei Sociale Mobile „Aproape de Aproapele” din Chișinău, în 2024, au fost distribuite cca 35 000 de mii de prânzuri calde pentru oamenii nevoiași.

Posibilități de implicare în campanie: 

  • Pe 12 aprilie, Diaconia te îndeamnă să donezi produse alimentare neperisabile și cu termen de valabilitate mai lung: crupe, ulei, paste, zahăr, sare, conserve.
  • Încurajăm tinerii să devină voluntari la „Masa Bucuriei”, pentru o experiență deosebită, dar și un gest de solidaritate față de bătrâni și oameni nevoiași: masabucuriei.md
  • Pe 12 aprilie poți face voluntariat cu echipa ta: o experiența în care devii mesager al implicării, îndemni oamenii să facă o donație de alimente pentru bătrâni. Mai multe detalii poți afla la numărul de telefon:  061058777
  • Dacă nu reușești să ajungi la magazin în ziua colectei sau ești în diasporă, însă dorești să sprijini cauza, poți  face o donație online și vei asigură un bătrân cu un prânz cald: https://diaconia.md/doneaza/

Sprijinul fiecăruia este esențial pentru a face această schimbare posibilă. Fiecare își poate găsi un scenariu de fapte bune la “Masa Bucuriei”.

DONAȚIA TA POATE UMPLE FARFURIA UNUI FLĂMÂND!

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
16,07
Ploaie moderată
Umiditate:64 %
Vint:7,2 m/s
Fri
17
Sat
17
Sun
9
Mon
5
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău