Un olandez a fost condamnat în urma protestelor violente împotriva summitului G20 de la Hamburg

  • 29 August 2017 09:56
Un olandez a fost condamnat în urma protestelor violente împotriva summitului G20 de la Hamburg

Un olandez în vârstă de 21 de ani a fost condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare în primul proces desfășurat în urma demonstrațiilor violente împotriva summitului G20 organizat în luna iulie la Hamburg, în nordul Germaniei, transmite Agerpres.

Tribunalul districtual din Hamburg l-a găsit pe olandez vinovat de tulburarea liniștii publice, vătămare corporală cu circumstanțe agravante, cu referire în special la agresarea unui polițist, și opunere la arestare.

În seara zilei de 6 iulie, inculpatul a aruncat două sticle asupra unui polițist, în cartierul Schanzenviertel, și apoi a opus rezistență la arestare, așezându-se în poziție fetală și încordându-și mușchii.

Procurorii ceruseră condamnarea tânărului la 1 an și 9 luni de închisoare, în timp ce avocatul inculpatului solicitase achitarea acestuia.

Anunțarea verdictului a provocat o reacție de șoc în rândul celor aproximativ 40 de persoane prezente în sala de judecată.

Zeci de mii de protestatari s-au reunit la Hamburg pentru a demonstra împotriva capitalismului și a globalizării, înaintea summitului G20 de pe 7-8 iulie, care a adus laolaltă lideri precum președintele american Donald Trump și șeful statului rus, Vladimir Putin.

Jafurile, incendierile și ciocnirile violente între extremiști de stânga și poliție au obligat-o pe Angela Merkel, șefa guvernului federal, să-și apere decizia de organizare a summitului în acest oraș-port.

La începutul lunii august, poliția germană a anunțat că desfășura anchete cu privire la 162 de persoane acuzate de tulburarea ordinii publice, vătămare corporală, opunere la arestare și daune aduse proprietății private în timpul acestor demonstrații.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,57 m/s
Thu
10
Fri
7
Sat
3
Sun
1
Mon
-0
Arhivă Radio Chișinău