Un număr de 70.000 de copii nu au primit dreptul permanent de a rămâne în Regatul Unit după Brexit

  • 07 Noiembrie 2019 19:15
Un număr de 70.000 de copii nu au primit dreptul permanent de a rămâne în Regatul Unit după Brexit

Peste o jumătate de milion de persoane, printre care aproximativ 70.000 de copii, nu au primit dreptul de a continua să trăiască pe teritoriul Regatului Unit după Brexit, indică datele Ministerului de Interne de la Londra, publicate joi de Press Association, preluat de AGERPRES.

Un număr de 1,8 milioane de persoane au subscris până la finalul lunii septembrie la schema de înregistrare a statutului.

Mai puțin de un milion de persoane (929.580) au primit statutul care le conferă permisiunea permanentă deplină de a trăi și de a lucra în Regatul Unit după Brexit.

Din totalul solicitărilor, 14% (254.810) au fost făcute de copii, 116.890 primind răspuns favorabil. Un număr de 70.390 de copii nu au primit dreptul permanent de a trăi în Regatul Unit post-Brexit.

Din totalul cererilor, 92% au fost făcute de persoane care trăiesc în Anglia, 5% în Scoția, 2% în Țara Galilor și 1% în Irlanda de Nord.

''Cetățenii polonezi și români se află în mod constant printre solicitanții cei mai numeroși din interiorul Regatului Unit'', arată raportul publicat de Ministerul de Interne de la Londra.

Luna trecută, ministrul britanic pentru securitate Brandon Lewis a indicat că cetățenii UE ar putea fi deportați dacă ei nu subscriu la schema de înregistrare a statutului până la data-limită.

Potrivit schemei de înregistrare a statutului, cetățenii UE care trăiesc continuu în Regatul Unit timp de cinci ani pot primi statutul de înregistrat (settled status), în baza căruia beneficiază de aceleași drepturi de a munci și a studia și acces la sistemul de ajutoare sociale la fel ca în prezent.

Înregistrarea trebuie să fie făcută până la finalul lui iunie 2021 în cazul unui Brexit cu acord sau până la 31 decembrie 2020 în eventualitatea unui Brexit fără acord. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău