Un nou transport umanitar al Patriarhiei Române a ajuns în Republica Moldova

  • 24 Martie 2022 10:07
Un nou transport umanitar al Patriarhiei Române a ajuns în Republica Moldova

Un nou transport umanitar al Patriarhiei Române a ajuns în Republica Moldova, la Cahul, după cel trimis în Chișinău la începutul lunii, scrie infoprut.ro.

Tirul conține 20 de tone de ajutoare constând în produse alimentare neperisabile, articole vestimentare, pături și produse igienico-sanitare. Acestea vor ajunge la refugiații ucraineni prin Episcopia Basarabiei de Sud.

„Acest ajutor a fost strâns cu ajutorul platformei «Ajută cu bucurie!» a Patriarhiei Române și a Fede­rației Filantropia, cu sprijinul Arhiepiscopiei Bucureștilor, Arhi­episcopiei Alba Iuliei, Arhiepiscopiei Râmnicului, Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, respectiv al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului”a declarat pentru Trinitas TV Preotul Ciprian Ion Ioniță, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic din Administrația Patriarhală, notează sursa citată

Un alt transport, constând în 17 tone de ajutoare umanitare este pregătit în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru a fi trimis în Republica Moldova. De asemenea, Federația Filantropia va mai trimite săptămâna viitoare un tir cu ajutoare în Chișinău, la Misiunea socială „Diaconia”, tot pentru refugiații ucraineni.

Biserica Ortodoxă Română a investit în ameliorarea crizei umanitare din Republica Moldova aproximativ 24 milioane de lei.

Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova, oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.

S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:0,51 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
15
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău