Un nou instrument de creditare va fi disponibil pentru agricultori din 15 martie
-
01 Martie 18:39
Un nou produs de creditare pentru sectorul agricol a fost elaborat de MAIA și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Instrumentul a fost consultat, astăzi, la minister, cu agricultorii, reprezentanții băncilor comerciale, Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Produsul este destinat mijloacelor circulante și va fi un instrument permanent. Cu o garanție din partea statului, în valoare de 1 milion 600 mii lei, produsul este deschis tuturor agricultorilor. Pentru a răspunde necesităților imediate, în primul an au fost aprobate condiții speciale care ulterior vor fi modificate.
Astfel, pentru anul 2024, perioada creditului este de până 60 de luni, urmând ca pentru anii viitori să fie ajustată la 36 de luni. De asemenea, perioada de garanție pentru anul 2024 este stabilită de până la 18 luni, cu o reducere ulterioară la 12 luni. Produsul va deveni disponibil începând cu data de 15 martie, iar agricultorii interesați sunt încurajați să se adreseze băncilor la care sunt deserviți pentru a accesa instrumentul financiar.
Reamintim că, de astăzi, producătorii de cereale pot solicita Creditul Agricol de Urgență, în valoare de 500 de mii lei, care le va permite să înceapă lucrările agricole de primăvară.