Un nou caz de ciumă în China

  • 17 Noiembrie 2019 13:47
Un nou caz de ciumă în China

Mongolia Interioară a raportat un nou caz de ciumă bubonică ce a fost confirmat duminică în regiunea din nordul Chinei, în ciuda declarațiilor anterioare ale autorităților din domeniul sanitar potrivit cărora riscul izbucnirii unei epidemii este minim, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Comisia de sănătate din cadrul regiunii autonome a anunțat că un bărbat în vârstă 55 de ani a fost diagnosticat cu ciumă bubonică după ce a consumat carne de la un iepure sălbatic, la data de 5 noiembrie.

Ciuma bubonică este cea mai comună formă de ciumă la nivel mondial și poate evolua în ciumă pulmonară, sau pneumonică, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Cazul din Mongolia Interioară vine la scurt timp după ce boala a fost confirmată recent la alte două persoane, la începutul acestei luni, în Beijing. Ambii pacienți proveneau din Mongolia Interioară și au fost plasați în carantină într-o instituție din capitala Chinei după ce au fost diagnosticați cu ciumă pneumonică, au indicat autoritățile din domeniul sanitar.

Comisia de sănătate din Mongolia Interioară a declarat că nu au fost identificate până în prezent asocieri între cazul cel mai recent și cele două persoane diagnosticate anterior în Beijing.

Pacientul din Mongolia Interioară a fost izolat și este tratat la un spital din Ulanqab.

28 de persoane care au intrat în contact cu pacientul sunt în prezent în carantină și se află sub supraveghere medicală. Comisia de sănătate a precizat că acestea nu au prezentat până în prezent simptome asociate afecțiunii.

Cazurile de ciumă sunt rar întâlnite în China, însă zone extinse din orașul Yumen din nord-vest au fost închise în 2014 când un locuitor în vârstă de 38 de ani a decedat după ce a contractat ciumă bubonică, boală cunoscută și sub numele de "moarte neagră" în "Evul Mediu, provocată de aceeași bacterie ca și varianta pneumonică.

Populația de rozătoare a înregistrat o creștere în Mongolia Interioară după seceta persistentă, înrăutățită de schimbările climatice, notează Reuters.

Ciuma pneumonică este cea mai rară, însă cea mai virulentă formă de ciumă, cu o posibilă transmitere de la persoană la persoană printr-o simplă tuse. Rata mortalității sale poate fi ridicată, însă tratamentul cu antibiotice este eficient, dacă este administrat în 24 de ore.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Wed
5
Thu
5
Fri
5
Sat
7
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău