Un nou bilanț al incendiilor din Grecia

  • 31 Iulie 2018 12:19
Un nou bilanț al incendiilor din Grecia

În Grecia, autoritățile au anunțat un nou bilanț al incendiilor care au afectat mai multe localități din apropierea capitalei Atena.

Bilanțul tragic numără 92 de morți, 25 de persoane date oficial dispărute și 28 de trupuri carbonizate neindentificate. Printre aceste victime figurează și persoane străine, numărul acestora ajungând la patru, în momentul de față.

Utilitațile, în mare parte, au fost restabilite, iar locuitorii se bucură acum de curent electric și de apă potabilă. Premierul grec, Alexis Tsipras, a vizitat, ieri, localitățile incendiate de la Mati și Rafina, unde s-a întreținut cu locuitorii, dar și cu reprezentanții aparatului de stat.

Ancheta deschisă, care investighează cauzele și vinovații tragediei continuă. Procurorul a audiat nouă martori. Locuitorii Atenei, așa cum probabil știți, s-au luptat în cursul zilelor anterioare și cu furtuni care au făcut ravagii în capitală și au pus în pericol un număr mare de conducătorii auto, care au fost însă salvați în ultimul moment.

Prognoza meteo a Serviciului Național de Meteorologie ne încurajează însă, treptat. Vremea se va ameliora până la finele săptămânii și, deci, toți cei care au programat o vacanță în Grecia, să nu se teamă de vreme. Vremea va fi frumoasă, de sâmbătă încolo.

Sursa: RRA

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:62 %
Vint:1,54 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău